Mulla Nasrudin sedea în pravalia sa de ceai când sosi un vecin care voia sa-i vorbeasca.

-Mulla, ma casatoresc si sunt tare emotionat, îi spuse vecinul. Tu nu te-ai gândit niciodata sa te casatoresti?

Nasrudin îi raspunse:

-Ba da, m-am gândit. Si când eram tânar mi-o doream foarte mult. Voiam sa gasesc sotia perfecta. Am pornit la drum pentru a o gasi si am mers la Damasc. Acolo am întâlnit o femeie frumoasa, plina de gratie, distinsa si foarte spirituala, dar care nu cunostea lumea. Am pornit atunci din nou la drum îndreptându-ma spre Isphahan. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituala pe atât de mondena, frumoasa din multe puncte de vedere, dar nu reuseam sa comunicam. La urma am mers la Cairo si, dupa multe cautari, am gasit-o. Era profunda, plina de gratie, frumoasa din toate punctele de vedere, în largul ei atât în lume cât si în imperiile care o transcend. Simteam ca am gasit femeia perfecta.

-Atunci de ce n-ai luat-o de sotie, Mulla?, îl întreba prietenul.

-Bietul de mine!, spuse Nasrudin clatinând din cap, si ea cauta sotul ideal.

A iubi înseamna a primi pe un "altul" cu felul sau de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, si nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru. Sotul perfect este cel care nu vrea o sotie perfecta. (Bruno Ferrero)