Şi-a revărsat furia pe copacii situaţi pe domeniul public

Astăzi, în jurul orei 8.00, poliţiştii locali au intervenit la sesizarea cetăţenilor în strada Bucovina, nr.26, în apropierea Licelui Economic.

La faţa locului a fost depistat S. Ionuţ, în vârstă de 31 ani, care, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a rupt patru copăcei de pe domeniul public. Condus la sediul Poliţiei Locale, acesta nu şi-a putut justifica gestul.

A fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 200 lei, pentru ruperea şi dezrădăcinarea arborilor şi arbuştilor plantaţi pe domeniul public al municipiului Botoşani. 
          
"Din păcate, eforturile municipalităţii de a înfrumuseţa oraşul se lovesc de teribilismul şi lipsa educaţiei unor inconştienţi. Nu putem tolera aceste manifestări huliganice", a declarat directorul Poliţiei Locale Botoşani, Ioan Onuţu.







 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...