Şi-a omorât propria fiică, după ce femeia a încercat să aplaneze un conflict între tatăl său şi doi vecini!

Tragedie într-un sat din judeţul Botoşani! Un scandal între vecini s-a soldat cu rănirea a două persoane şi decesul alteia, cel care si-a înjunghiat morlat propria fiică fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Miercuri, la ora 17.30, poliţiştii au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă despre faptul că în satul Lunca are loc un scandal între membrii familiilor I. Ionel şi M. Petru. Ajunşi imediat la faţa locului, poliţiştii au constatat că M. Petru, de 61 de ani, şi fiul său, M. Vasile, de 32 de ani, erau injunghiaţi în zona abdomenului, iar I. Mihaela, de 23 de ani, era de asemenea înjunghiată în zona spatelui. Totodată, la faţa locului a fost identificat şi imobilizat I. Ionel, de 57 de ani, care era sub influenţa alcoolului.

A fost anuntat şi un echipaj al ambulanţei care la faţa locului a constatat decesul lui I.  Mihaela şi i-a transportat la Spitalul de urgenţe Botosani pe M. Petru şi M. Vasile Marian, pentru îngrijiri medicale.

Din primele verificări a rezultat că în cursul zilei de 28.07.2010 I. Ionel a consumat băuturi alcoolice şi a avut mai multe discuţii contradictorii pe parcursul zilei cu soţia vecinului său M. Petru.

"In momentul întoarcerii de la munca câmpului, M. Petru a luat cunoştinţă despre cele întâmplate şi a încercat să poarte o discuţie cu I. Ionel, însă acesta din urmă a devenit agresiv şi l-a înjunghiat cu un cuţit atât pe el cât şi pe fiul său, M. Vasile-Marian. In conflict a intervenit, cu intenţia de a-l aplana, şi I. Mihaela, fiica lui I. Ionel, împrejurare în care aceasta a fost înjunghiată în spate de tatăl său, decedând la scurt timp", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtator de cuvant in cadrul IPJ Botoşani.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Acoperișul pentru terasă: cum alegi o soluție potrivită pentru casă și grădină

Wednesday, 30 September 2026

Începe cu modul în care folosești terasa Primul pas nu este alegerea modelului, ci stabilirea funcției principale. Dacă terasa este folosită pentru mese în familie, trebuie lÄ...

Cum alegi dispozitivele smart potrivite pentru casa ta?

Wednesday, 30 September 2026

Înainte să cumperi, gândește-te la lucrurile pe care ai vrea să le faci mai simplu. Poate vrei să verifici de la distanță ce se întâmplă acasă, să controlezi alimentar...

O zi istorică la Păltiniș: Ziua Școlii a fost fixată, pentru totdeauna, de ziua de naștere a Episcopului Doctor Partenie Ciopron

Wednesday, 30 September 2026

Școala Gimnazială „Episcop Doctor Partenie Ciopron” din Păltiniș, una dintre instituțiile de învățământ cu cea mai profundă istorie din regiune, marchează astăzi o p...