Sfârșit de săptămână cu evenimente culturale și religioase vegheate de jandarmii botoșăneni!

Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru ca evenimentele ce vor avea loc în spațiul public să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți.

În această după-amiază, efectivele de jandarmerie vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale la spectacolul cultural-artistic organizat de Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor „Ioan Cobâlă" pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani.

Sâmbătă, între orele 18.00 - 19.00, jandarmii vor acționa pentru preîntâmpinarea unor eventuale incidente la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Crucii, la Monumentul Sfintei Cruci de pe strada Calea Națională, în fața Complexului comercial Tati.

 

Având în vedere că circulația autovehiculelor va fi restricționată în zona monumentului, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în intervalul orar menționat.

Tot sâmbătă, jandarmii botoșăneni vor fi prezenți și la o manifestare religioasă desfășurată la biserica din localitatea Saucenița, comuna Văculești.

În cadrul misiunilor executate la manifestările cu participare numeroasă, jandarmii vor coopera cu efective de poliție și pompieri și vor adopta măsurile necesare, potrivit competențelor instituționale, în vederea desfășurării acestora într-un climat de ordine și siguranță publică.

De asemenea, jandarmii vor acționa zilnic pentru siguranța cetățenilor în cadrul misiunilor de menținere a ordinii publice executate independent sau în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni și vor interveni la solicitările făcute prin apel la numărul unic de urgență 112.

„Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor, în mod direct, în cazul sesizării unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

Thursday, 22 October 2026

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

Thursday, 22 October 2026

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

Thursday, 22 October 2026

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...