Sesizări la Poliţie şi la Parchet după o licitaţie organizată de Primăria Botoşani!

Conducerea Primăriei Botoşani a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, după ce angajaţii instituţiei au depistat o serie de nereguli în ceea ce priveşte firmele care au participat la licitaţia privind Furnizare şi plantare puieţi arbuşti ornamentali şi arbori ornamentali de talie mare cu coroana formată, transplantare 60 bucăţi tei şi amenajare stâncărie.

La licitaţie au depus oferte cinci firme, însă la deschiderea plicurilor cu ofertele membrii comisiei de licitaţie au constatat că patru oferte se aseamnă foarte tare, şi în plus acestea au fost depuse la Registratura instituţiei în aceeaşi zi, la interval de doar câteva minute.

  Când au început să se facă verificări, s-a mai constat că obiectul de activitate a trei dintre participanţii la licitaţie nu au nicio legătură cu amenajările peisagistice, la adresa indicată de o firmă care a depus ofertă funcţionând un cabinet stomatologic, iar celelalte două având activităţi în domeniul taximetriei şi al comerţului cu încălţăminte.

S-a constatat că s-a încălcat legea şi am sesizat Poliţia şi Parchetul. Eu nu cunosc în detaliu, nici nu am timp că intru în detaliu în fiecare problemă de acest gen. Colegii de la achiziţii mi-au sesizat lucrurile care s-au întâmplat şi am sesizat mai departe, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.

Licitaţia a fost câştigată de firma Silva Bell, cu o ofertă de 144.000 lei. La licitaţie a mai participat şi firma Marisa Jarden.
Redăm mai jos punctul de vedere al Primăriei Botoşani:    În urma invitației de participare nr. 8951/02.04.2014 publicata pe site-ul Primăriei municipiului Botoșani pentru achiziția de Furnizare și plantare puieți arbuști ornamentali și arbori ornamentali de talie mare cu coroana formată, transplantare 60 buc. tei și amenajare cu stâncărie au depus oferte, in data de 7 aprilie 2014, urmatorii operatori economici:     1. SC MARISA JARDEN S.R.L.   2. SC TUDORA URBAN S.R.L   3. SC VALEX DESIGN SRL   4. SC MORENA TRANS SRL   5. SC SILVABEL SRL     Asa cum a fost constatat in procesul verbal de deschidere nr. 9380/07.04.2014, exista suspiciunea ca 4 (patru) oferte depuse la modalitatea de achizitie Furnizare și plantare puieți arbuști ornamentali și arbori ornamentali de talie mare cu coroana formată, transplantare 60 buc. tei și amenajare cu stâncărie au fost elaborate de o singura persoana (fizica/juridica) deoarece:     - este lizibil ca au fost listate la aceeasi imprimanta;

- declaratia privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 69^1 din OUG 34/2006 a fost completata cu aceeasi greseala de completare, respectiv mentionarea societatii fara precizarea numelui administratorului pentru care sunt stabilite situatiile de incompatibilitate; - aceeasi carenta in completarea Propunerii Financiare prin utilizarea unitara a unitatii de masura bucati (buc), netinandu-se cont de precizarile caietului de sarcini pus la dispozitie de autoritatea contractanta si postat pe site-ul Primariei; - au fost depuse toate o data la Registratura Primariei de o singura persoana; - niciunul dintre cei 4 (patru) ofertanti nu dau date de identificare ale firmelor si vreo modalitate de contact.     Avand in vedere cele mai sus mentionate, comisia a hotarat verificarea in teren in functie de adresele specificate in fiecare dosar.     Prima societate la care s-a facut deplasarea este SC TUDORA URBAN SRL Botosani, situata in strada Octav Onicescu, nr. 29. La aceasta adresa este identificat un cabinet stomatologic si din discutiile purtate cu administratorul unic, Tudora Cristina, ni se aduce la cunostinta faptul ca nu a depus nicio oferta la modalitatea de achizitie organizata de municipiul Botosani, motiv pentru care da o declaratie pe propria raspundere in care se dezice de documentele depuse si semnate in numele sau.     Comisia s-a deplasat la al doilea operator economic SC MORENA TRANS SRL Botosani, situata in strada Iuliu Maniu nr. 102C, Botosani, unde descopera ca functioneaza o societate avand ca obiect de activitate prestarea de servicii de taximetrie.

Din discutiile purtate cu persoana aflata la domiciliul mai sus mentionat ni s-a adus la cunostinta ca firma apartine numitei Pricop Maria (fiica celui cu care s-a purtat discutii) care contactata fiind de tatal acesteia, refuza sa discute cu reprezentantii comisiei de evaluare, invocandu-i tatalui ca cel care se ocupa de firma este fratele sau, Dumitras Ovidiu.

Avand in vedere cele prezentate mai sus, comisia de evaluare a hotarat transmiterea catre cei 4 (patru) operatori economici vizati solicitari de clarificari privind opinia acestora referitoare la mentinerea ofertelor depuse in data de 07.04.2014 la Registratura Primariei municipiului Botosani, sa mentioneze administratorii/persoanele imputernicite pentru semnarea ofertei si sa ataseze copie dupa certificatul de inregistrare la ORC, cu termen de raspuns in termen de 5 zile.

La Registratura Municipiului Botosani a fost primit un singur raspuns la clarificarile solicitate, venit doar din partea SC Valex Design SRL prin care suntem anuntati ca-si retrage oferta.

La solicitarea primarului municipiului Botosani, Oficiul Juridic a redactat plangere penala catre Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani, pentru savarsirea infractiunii de fals si fals in declaratii, prevazute si pedepsite de art. 323 si art 326 Cod penal.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Poliția de Frontieră Iași: În atenția șoferilor care tranzitează Punctul de Trecere a Frontierei Stânca!

astăzi, 12:45

Potrivit Poliției de Frontieră, în intervalul orar mai sus menționat, există posibilitatea înregistrării unor timpi crescuți de așteptare. Prin urmare, ”recomandăm participan...

Jaf în plină stradă, victima a rămas fără bani și acte!

astăzi, 12:07

Polițiștii din cadrul Poliției IPJ Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei de 41 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea infracțiunii de ...

Presiune scăzută sau sistarea apei în două orașe și mai multe comune din Botoșani!

astăzi, 11:48

Nova Apaserv Botoșani anunță că, în perioada 8–9 octombrie 2024, Administrația Națională Apele Române -Exploatarea Complexă Stânca Costești are programate lucrări pen...