Sesiuni de pregătire profesională pentru polițiștii din Botoșani! (Foto, Video)

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, specializați în pregătire profesională, organizează periodic ședințe de tragere și sesiuni de pregătire tactică a polițiștilor pentru dezvoltarea deprinderilor necesare privind intervenția la evenimente de orice natură.

În funcție de specificul structurii din care fac parte, se antrenează în cadrul ședințelor de tragere, lunar sau bilunar. Antrenamentele se fac atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Acestea au loc sub coordonarea ofițerului responsabil cu pregătirea pe această linie, din cadrul Biroului de Pregătire Profesională.

 

Polițiștii botoșăneni precizează faptul că utilizarea armamentului din dotare, în timpul misiunilor, se face numai după somaţia legală. În caz de nesupunere, se somează prin tragerea focului de armă în plan vertical sau într-o altă direcţie, presupus sigură, care să nu pericliteze viaţa, integritatea corporală sau bunurile oricărei persoane. În cazul în care, după executarea somaţiei legale, persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia.

Ca excepţie, se poate face uz de armă şi fără somaţie. Asta în cazul atacului exercitat prin surprindere asupra poliţistului sau asupra altor persoane. De asemenea se poate folosi arma şi pentru reţinerea infractorilor care ripostează cu arme albe sau de foc, dacă lipseşte timpul necesar pentru somaţie.

La nivelul instituției noastre, în primele luni din anul 2026, a fost o singură situație în care armamentul din dotare a fost utilizat în timpul intervenției polițiștilor”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum îți dai seama că este momentul să închei sesiunea de joc — recomandări CazinoTare.ro

astăzi, 22:07

Nu mai urmărești jocul, ci soldul La început te uiți la ce se întâmplă pe ecran. După o vreme, privirea îți fuge doar în colțul cu suma din cont, iar restul dev...

iPhone 18 Pro Max pentru antreprenori: problema nu este bateria, ci tot ce ajungi să deschizi

astăzi, 20:13

O zi de business gestionată de pe noul iPhone 18 Pro Max, pe care îl găsești la Altex.ro, are nevoie de un ritm clar: triere dimineața, întâlniri scurte, documente la îndem...

Upcycling luxuriant: PAL-ul lucios devine piesă nordică prin finisaj mat și feronerie subțire

astăzi, 20:11

Întrebarea apare des înaintea primei pensule: „Dacă PAL-ul are strat lucios, pot să îl vopsesc?” (@mihaelamanole2282, YouTube, [Cum vopsești mobila din PAL], 2024). R...