Senatul a aprobat înfiinţarea gărzilor forestiere!

Senatul a adoptat marți ordonanța de urgență care prevede înființarea Gărzilor forestiere, care vor avea ca obiectiv combaterea defrișărilor masive.  

Potrivit OUG nr. 32/2015, "este necesară înfiinţarea Gărzilor forestiere, prin reorganizare ca instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin preluarea atribuţiilor, activităţii, a posturilor şi a personalului de la Comisariatele de Regim Silvic şi Cinegetic".

Prin adoptarea acestui act legislativ, numărul de posturi din cadrul Comisariatelor de regim silvic şi cinegetic va ajunge la 617, faţă de 399 câte sunt în prezent, ceea ce înseamnă o persoană cu pregătire silvică pentru o suprafaţă de 16.403 ha fond forestier, potrivit Mediafax.

Salarizarea persoanelor din Gărzile forestiere va fi stabilită pe baza grilei de salarizare din din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Inițiatorul legii susține în expunerea de motive că în ultimii ani tăierile ilegale au luat amploare, pierderea produsă bugetului național fiind estimată la aproximativ 250 de milioane de euro. Problema tăierilor ilegale a fost discutată și în şedinţa CSAT din iunie 2015, fiind considerată o problemă de siguranță națională.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...