Comisia juridică a Senatului a votat joi seara, în unanimitate, raportul proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Ulterior, proiectul a fost adoptat în plen de senatori, în calitate de for decizional. Senatorii au votat Legea Carantinei cu 115 voturi ”pentru”, 8 ”împotrivă” și 3 ”abțineri”.
Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.
De asemenea, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.
Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.
Potrivit documentului, izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină.
Izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul aparţinătorului sau într-o locaţie declarată de acesta, au mai decis senatorii jurişti. "În ceea ce priveşte izolarea minorului într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă, aceasta se instituie potrivit reglementărilor legale în vigoare. Aparţinătorul minorului, întrucât trebuie să stea cu el, este supus măsurii carantinei, în temeiul prezentei legi, dacă măsura izolării nu i se aplică", a precizat vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, la lucrările comisiei.
Potrivit articolului 7 al proiectului de lege votat în comisie, măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care:
a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu;
b) au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate de o boală infecto-contagioasă.
Persoanele care nu respectă măsura carantinării la domiciliu, medicul sau organele de control recomandă iar reprezentatul DSP decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi
Izolarea se poate face în spital sau la domiciliu
„Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acesta nu prezintă semne şi simptome sugestive (...), la domiciliu, la o locaţie declarată sau, după caz, în unităţi sanitare”, prevede articolul 8 discutat în comisie.
Textele dezbătute în comisie mai prevăd ca măsura izolării să fie instituită pe o durată limitată în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină, să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli infecto-contagioase, pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică, să fie instituită pe o durată limitată care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.
„Izolarea persoanelor se instituie într-o unitate sanitară pentru cel mult 48 de ore exclusiv în vederea efectuării examenelor clinice, paraclinice şi a evaluărilor biologice atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infecto-contagioase cu risc iminent de transmitere comunitar. La expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice, dacă se menţine riscul transmiterii unei boli infecto-contagioase cu risc de transmitere comunitară medicul recomandă prelungirea măsurii izolării persoanelor (...) în unitatea sanitară ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la altă locaţie declarată de aceasta. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă nu există riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infecto-contagioase. Izolarea la domiciliu sau la altă locaţie declarată nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare stabilite prin hotărâre a Guvernului”, prevăd textele.
Persoana izolată nu poate părăsi unitatea sanitară sau locaţia declarată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică, iar măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca persoană vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.
În situaţia în care persoana refuză măsura izolării dispusă sau dacă persoana nu respectă măsura izolării dispusă la domiciliu sau în locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura recomandată de medic a izolării persoanei în unitatea sanitară printr-o decizie cu caracter individual.