Seitan: Persoanele care nu reusesc sa depuna la timp declaratiile nu vor fi penalizate

Persoanele care nu reusesc sa depuna la timp declaratiile nu vor fi penalizate, aceste documente putand fi depuse in toata aceasta saptamana, iar neconcordantele care se pot ivi pot fi refacute, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Mihai Seitan, citat de Mediafax.

"Dupa ce sistemul se va pune la timp, atunci se vor aplica penalitati, daca se va dovedi reaua-credinta. Este normal ca oamenii sa invete (ce au de facut - n.r.), sa invete si cei care lucreaza cu ei", a spus ministrul, adaugand ca este falsa toata aceasta "isterie".

Seitan a precizat ca, de zece ani, in perioada 24 - 25 a fiecarei luni, este aglomeratie mare la casele de pensii si la agentiile somaj , doarece in aceasta perioada vin si reprezentantii firmelor care trebuie sa depuna documentele. De obicei, toata lumea lasa pentru ultimele zile sa faca acest lucru.

Sunt si conturi in care se pot depune bani, a precizat seitan, el adugand ca orice declaratie care intra intr-un sistem trebuie facuta manual, deoarece este nevoie de semnatura, iar pentru persoanele fizice inca nu exista coduri care sa permita semnatura electronica.

Ministrul a precizat ca "lucrurile au fost puse la punct si sunt tinute sub control", programele de lucru fiind prelungite pana la ora 18.00 - 19.00.
"S-a speriat lumea ca se vor plati amenzi daca nu depun azi (miercuri - n.r.) declaratiile. Se pot depune declaratiile toata aceasta saptamana, probabil si saptamana viitoare", a completat Mihai seitan.

Persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala, asa cum sunt definite de OUG nr. 58/2010, trebuie sa plateasca pana miercuri, 25 august, contributiile la pensie si somaj aferente castigurilor din luna iulie, in timp ce contributia la sanatate va fi platita abia pe 25 ianuarie.

Conform art. III din OUG nr. 58/2010, pentru orice venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, se datoreaza contributiile individuale de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate si asigurari de somaj.

Baza de calcul la care se aplica aceste contributii este limitata la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale.

Cotele contributiilor individuale sunt cele prevazute de lege pentru contributia individuala de asigurari sociale, pentru contributia individuala de asigurari pentru somaj, precum si pentru contributia de asigurari sociale de sanatate.

Pentru veniturile de natura profesionala, contributia de asigurari sociale de sanatate se plateste de persoana care le realizeaza la termenele stabilite in Legea nr. 95/2006.

Declaratiile de asigurare se depun, o singura data, pana la data de 25 a lunii pentru luna anterioara in care s-au realizat venituri de natura profesionala, la casa teritoriala de pensii si, dupa caz, la agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana sau a municipiului Bucuresti din raza de domiciliu sau de resedinta a persoanelor asigurate. (avocatnet.ro)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...