Şeful CJ cere primăriţei din Mihai Eminescu să grăbească preluarea drumului către Lacul cu nuferi

Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, îi cere primarului din comuna Mihai Eminescu, Aneta Gireadă, să grăbească procedurile pentru preluarea drumului de exploataţie forestieră din pădurea de la Ipoteşti, de la Romsilva, în vederea modernizării.

Ţurcanu susţine că în cel mai scurt timp vor fi achitaţi şi banii stabiliţi de instanţă către medicul Dorin Vasiliu, pentru preluarea Lacului cu nuferi, fiind vorba despre 200.000 de lei.

"Îi cer public doamnei primar din comuna Mihai Eminescu să înţeleagă să facă mai repede demersurile pentru preluarea drumului pentru că foarte greu se mişcă. Consiliul Judeţean nu are dreptul să modernizeze drumul, pentru că nu pot să îl preiau, trebuie să îl preia Primăria şi împreună putem depune proiect pentru modernizare. Am înţeles de la secretar că foarte greu se mişcă la Primărie, nu ştiu ce se întâmplă. Doamna primar trebuie să mă sprijine să facem toate demersurile să preluăm acest drum cât mai repede", a menţionat Florin Ţurcanu.

Şeful CJ are în vedere amenajarea Lacului cu nuferi, fiind un punct de atracţie pentru judeţul Botoşani.

"Vor fi puse bănci, vom amenaja cu tot ce trebuie şi vom da şi în concesiune unor societăţi care vor să facă chestiuni de alimentaţie publică acolo. Eu zic că va fi un punct de atracţie puternic pentru Botoşani. Pe lac să se poată plimba lumea cu bărci, cu copiii, zonă pentru picnic", a spus şeful CJ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...