Şefii locali, la un pas să fie dezlegaţi de incompatibilitate
Stiri Botosani Monday, 7 April 2014 ActualitateÎn sprijinul propriilor primari, vicepremierul invocă o scrisoare recentă din partea unui director al Comisiei Europene în care "spune ce spunem şi noi". Surse guvernamentale au explicat însă pentru Gândul că aceasta a fost urmată de o a doua scrisoare, în care acelaşi director insista că "CE nu sugerează nicio modificare în privinţa regimului incompatibilităţilor" şi că România trebuie să rămână la recomandările din MCV. În ciuda criticilor de la Bruxelles, dorinţa primarilor este însă la un pas de a se realiza. Un proiect de lege al PSD, aflat pe ordinea de zi a Senatului, are toate premisele să fie adoptat rapid pentru a elimina incompatibilitatea primarilor implicaţi în AGA unor operatori regionali.
Chemaţi să strângă voturi în campania electorală, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene ai PSD cer la schimb să li se îndeplinească o promisiune mai veche făcută de liderii partidului: dezlegarea de incompatibilitatea în care, potrivit propriilor calcule, s-ar afla aproximativ 1200 dintre ei, riscând, astfel, pierderea mandatului şi interdicţia de a mai candida.
Receptiv, vicepremierul Liviu Dragnea le-a transmis sâmbătă, la întâlnirea de mobilizare pe care au avut-o la Poiana Braşov, că îi susţine şi că discuţia despre modificarea legii va fi reluată chiar de săptămâna viitoare. "Ceea ce s-a convenit astăzi este să generăm o discuţie serioasă cu ANI, săptămâna viitoare, n-are legătură cu alegerile, ca să nu se transforme într-un fenomen", a anunţat la finalul şedinţei cu liderii din teritoriu ai PSD Liviu Dragnea, în opinia căruia "regimul incompatibilităţilor ar trebui mult mai bine lămurit".
Ceea ce îi nemulţumeşte pe aleşii locali este faptul că legea actuală le interzice participarea în Adunările Generale ale Acţionarilor ale operatorilor locali de apă, canal sau slubrizare în care cei mai mulţi au intrat, 95 având deja constatată starea de incompatibilitate de către ANI. Între ei: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Constantin Boşcodeală, dar şi foarte mulţi primari de comune, recordul fiind în judeţul Constanţa.
La presiunea primarilor, Guvernul a făcut anul trecut chiar un proiect de ordonanţă care să le permită primarilor şi preşedinţilor CJ să intre în AGA acestor societăţi comerciale de interes local, fiind însă blocat de criticile Comisiei Europene care s-a opus modificării regimului incompatibilităţilor. Ca strategie de rezervă, USL - la acea vreme - a iniţiat şi în Parlament nu mai puţin de 3 proiecte de lege paralele. Dacă cel mai avansat nu a întrunit, în februarie, numărul de voturi necesar în condiţiile crizei din USL, un al doilea vine puternic din urmă fiind în acest moment pe ordinea de zi a Senatului, practic la doar un pas distanţă de adoptare. Pentru a trece, legea are nevoie de 86 de voturi, în condiţiile în care noua coaliţie are susţinerea a 93 de senatori. Legea iniţiată de senatorul PSD Şerban Valeca, alături de alţi 16 colegi de partid, a fost din start contestată de Agenţia Naţională de Integritate care a reclamat, în punctul de vedere trimis Parlamentului, că "se creează astfel premisele săvârşirii infracţiunii de conflict de interese de către aleşii locali".
Ca argument pentru schimbarea regimului incompatibilităţilor, Dragnea aduce o scrisoare trimisă pe 11 martie la Bucureşti de un director din cadrul Comisiei Europene care "spunea ceea ce spunem şi noi". Ceea ce omite însă vicepremierul este faptul că, pe 21 martie, acelaşi director revenea cu o a doua scrisoare în care, potrivit informaţiilor obţinute de gândul, susţinea că "Poziţia CE în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor nu s-a schimbat", că România "trebuie să respecte în continuare recomandările din Raportul MCV" şi că scopul scrisorii iniţiale era "obţinerea unui punct de vedere" al ANI legat de incompatibilitatea primarilor care au ales să intre şi în AGA acestor societăţi.
Citeste mai departe
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Efective de jandarmi și polițiști suplimentate pentru asigurarea ordinii la Dorohoi!
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost controlate 38 de autovehicule și 4 localuri publice, iar în urma neregulilor constatate a...
Spectacolul „Bani din cer” se joacă în acest sfârșit de săptămână la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani!
Regia artistică şi coloana sonoră îi aparțin lui Alexandru Vasilachi, iar scenografia, lui Mihai Pastramagiu. Din distribuție fac parte actorii: Dana Bucătaru (Jean Perkins), Sorin Ciof...
O femeie a dispărut după ce a ieșit din spital: Sunați la 112 dacă aveți informații despre Liliana!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei de 51 de ani, din satul Balinți, comuna Havârna, care, la data de 10 februarie a.c., a fost externată dintr-o un...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.25 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici