Sediul IPJ Botoșani, luat cu asalt de zeci de copii-FOTO

  Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani și-a deschis, marți, porțile pentru zeci de elevi, dar și adulți, care au avut ocazia să vadă ce înseamnă munca de poliție.  

 Acțiunea "Porți Deschise" a fost organizată cu prilejul Zilei Poliției Române. Cum era de așteptat, cei mici au fost fascinați de ceea ce înseamnă munca polițiștilor.

Copiii au fost luați în primire de mascați, care le-au prezentat tehnica de intervenție, iar lucrători din cadrul Serviciului Criminalistic le-au arătat vizitatorilor o parte din tehnica și metodele de lucru.

Și o mașină a Poliției dotată cu aparat radar a fost luată cu asalt de către copii, punctul de atracție fiind cei doi câini polițiști. Vizitatorii au avut ocazia să asiste și la o demonstrație, unul dintre protagoniști fiind un polițist amercian, aflat zilele acestea la Botoșani.

“Ne bucurăm să îi avem astăzi pe cei mici printre noi și ne-am bucura dacă și pe viitor vom avea cât mai mulți copii în curte. Poate unii dintre ei vor urma cariera de polițist care din punctul meu de vedere este una dintre cele mai frumoase meserii, pentu că în fiecare zi te confrunți cu alte probleme", a declarat cms. șef. Cristian Cucoreanu, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.


















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Casă cuprinsă de flăcări, vecinii au sunat la 112 și au cerut ajutor!

astăzi, 09:27

Un incendiu s-a produs, luni seară, într-o locuință din localitatea Cristești. Alarma a fost dată de vecini. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul DetaÈ...

Șofer din Botoșani, amendă de peste 4.300 de lei și permis suspendat pentru 120 de zile!

astăzi, 09:11

Polițiștii ieșeni au tras pe dreapta un bărbat din județul Botoșani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282B, în localitatea Plugari, cu o viteză de 137 km...

Trușești atrage 155.475 de euro pentru stocarea energiei produse din surse regenerabile

astăzi, 08:42

O nouă cerere de finanțare, depusă la AFIR, vizează dezvoltarea unor capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile în comuna Trușești, județul Botoșani. Pro...