Sedii sociale în apartamente deținute de persoane fizice: Nu se vor plăti impozite majorate dacă nu se desfășoară activitate acolo

Schimbarea modului de impozitare a clădirilor de la 1 ianuarie 2016, în funcție destinația clădirii (comercială sau rezidențială), și nu în funcție de deținătorul ei (persoană fizică sau juridică), va duce la creșterea și de până la zece ori a taxelor pentru persoanele fizice ale căror locuințe sunt folosite în scopuri comerciale și nu pentru locuit. Totuși, normele de aplicare ale noului Cod fiscal, lansate vineri ca proiect, clarifică prevederile și permit, în anumite condiții, ca persoanele fizice care își folosesc apartamentele pentru a găzdui sedii sociale să nu plătească impozite majorate.

Orice persoană care are în proprietate o clădire situată pe teritoriul României datorează anual un impozit, care se achită în contul bugetului local al comunei, orașului, municipiului sau sectorului (pentru Municipiul București) în care este amplasată respectiva clădire.

Noul Cod fiscal, ale carui reglementări sunt programate, în marea lor parte, să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016, stabilește un nou sistem de impozitare a clădirilor, potrivit căruia, impozitul pe clădiri se va calcula în funcție de destinația proprietății – rezidențială sau nerezidențială - și nu în funcție de statutul proprietarului care deține imobilul (persoana fizică sau juridică), așa cum se întâmplă în prezent.

Concret, de la anul, persoanele fizice care plătesc în prezent aceleași impozite, indiferent de scopul în care este utilizat imobilul, vor datora mai mulți bani pentru impozitul pe proprietăți. Este vorba de persoanele fizice care dețin clădiri nerezidențiale, folosite în scop economic, precum sedii de firme, spații comerciale sau clădiri de birouri, care vor plăti dublu sau chiar de zece ori mai mult pentru impozit decât platesc în momentul de față.

Ministerul Finantelor explica anul trecut ca, prin aplicarea unui calcul unitar pentru clădirile utilizate în scop nerezidențial atât de firme, cât și de persoane juridice, va fi promovat un tratament corect pentru mediul de afaceri, urmând a fi eliminat tratamentul fiscal discriminatoriu dintre persoanele fizice și juridice care folosesc o clădire în același scop, respectiv realizarea unei activități economice.

VEZI Clarificări importante în Normele Codului fiscal

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce s-ar schimba pentru cetățeni dacă orașele mici și comunele ar fi comasate!

astăzi, 09:57

Reorganizarea administrativă ar putea schimba harta comunelor și a orașelor mici începând cu alegerile locale din 2028. PSD discută un scenariu care vizează aproape 1.700 de comune cu...

Un sucevean a cumpărat cel mai mare centru comercial din Botoșani!

astăzi, 09:18

Complexul comercial, care include și hypermarketul Carrefour, a fost cumpărat de la o firmă belgiană de către Patrikev SRL, compania imobiliară din cadrul grupului Savcom. Această mutare ara...

Premieră în BOR. Povestea lui Dionisie Kenan Wang, primul chinez care a devenit preot în România!

astăzi, 09:01

Dionisie Kenan Wang, un teolog și istoric născut în China și crescut în Brazilia, a fost hirotonit preot duminică, 8 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După hirot...