Se urgentează derularea reabilitării tronsonului Botoșani-Ștefănești

Tronsonul Botoșani-Ștefănești a intrat în ultima etapă de evaluare. Deși, inițial, termenul de finalizare a întregii proceduri de licitare a fost 29 octombrie, senatorul Doina Federovici a anunțat, miercuri dimineață, că etapa de evaluare este finalizată, susținând că Ministerul Transporturilor urgentează derularea proiectului.

Investiția, una de peste 260 de milioane de lei, se va realiza prin asocierea de companii Autotehnorom (Suceava) – OPR Asfalt (Timişoara) – Obras Publicas Y Regadios Sa (Toledo – Spania) – Evalcons Tech (Bacău), singura care s-a prezentat la licitație.

 

Având în vedere că drumul Botoșani-Ștefănești reprezintă principala legătură cu partea de est a județului, acest obiectiv este important atât pentru botoșănenii care locuiesc în localitățile traversate de acest tronson, respectiv Stăuceni, Victoria, Drislea, Trușești, Gurada și Cucuteni, cât și pentru toți cei care vor să ajungă la Vama Stânca Costești sau să aibă o rută alternativă către Iași. 

Domnul ministru Cuc s-a ținut de cuvânt, întrucât a promis când a venit la Botoșani că va accelera procedurile pentru avizarea acestui proiect de investiții atât de important pentru județul nostru, iar acum suntem în ultima fază de evaluare a ofertelor depuse de constructori. De asemenea, ministrul Transporturilor și-a respectat și angajamentul în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru proiectarea şi începerea lucrărilor la această șosea, a transmis Doina Federovici, senator PSD.

Valoarea totală a investiției pentru reabilitarea drumului DN 29D Botoșani-Ștefănești este de 261.075 mii lei și presupune refacerea integrală a structurii rutiere, precum și realizarea a ciinci poduri și două viaducte noi.

Obiectivul de investiții cuprinde modernizarea întregului traseu dintre Botoșani și Ștefănești, începând cu lucrările de consolidare, colectare și evacuare a apelor pluviale, lărgirea carosabilului și amenajarea de trotuare în localitățile traversate, precum și turnarea de covor asfaltic nou.

Această urgentare vine în contextul în care mai mulți localnici din Trușești și Ștefănești au protestat în fața Palatului Administrativ din Piața Revoluției, declamând starea jalnică a tronsonului. Mai mult, inițiatorul manifestațiilor a intervenit chiar în ședința de Consiliu Județean de săptămâna trecută, împărțind, pe masa aleșilor, fotografii ale gropilor din asfalt. Detalii, aici: http://stiri.botosani.ro/stiri/administratie/interpelare-inedita-din-public-la-consiliul-judetean-despre-starea-unui-drum-quotnu-se-poate-asa-ceva-oameni-buniquot.html

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Concursul „Let’s Play” - Etapa județeană, nivel preșcolar, la Botoșani! (Foto)

astăzi, 10:15

Pe 9 mai 2025, în Sala CDI a Liceului „Alexandru cel Bun” din Botoșani, s-a desfășurat etapa județeană a concursului regional Let’s Play – limba engleză, nivel pre...

Valeriu Iftime, dărâmat după eșecul cu Sepsi: „Nu le mai dau nimic! Au avut primă specială”. Se teme de retrogradare!

astăzi, 09:49

Vineri seara, Sepsi s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor de la FC Botoșani. Valeriu Iftime are emoții mari înaintea ultimei etape În ultima etapă din Superliga, FC...

Fără alcool, tutun și băuturi energizante vândute minorilor - Jandarmii botoșăneni au reluat campania de informare! (Foto)

astăzi, 09:19

Alcoolul, energizantele și țigările nu te fac mare! Din acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a reluat campania de informare ,,Adolescență făr...