Bravo pentru spiritul civic! 200 de elevi au ieșit la curățarea parcului de chiștoace!

Mai mult de două sute de copii și tineri au participat ieri la acțiunea numită „Strada nu e scrumieră”, în Parcul “Mihai Eminescu”, o acțiune în care și-au propus să strângă mucurile de țigară aruncate în afara coșurilor de gunoi.

Acțiunea organizată de Centrul de voluntariat BOMD al Asociației Buzzmedia și un local notoriu din Botoșani, și-a propus, dincolo de curățenia generală a parcului de chiștoacele aruncate la întâmplare, inclusiv conștientizarea oamenilor cu privire la efectele acestui obicei.

 

Pentru ca acțiunea să aibă succes, și-au acordat sprijinul mai multe companii private. Facefood România a pus a dispoziție sucuri și apă pentru tineri. Mănușile și sacii de gunoi au venit de la compania Side din Suceava, iar tricourile și șepcile cu inscripția campaniei au fost făcute cu ajutorul Griff Botoșani.

Copiii și tinerii prezenți au format grupuri de câte 8-10 persoane, fiecăruia revenindu-i câte o zonă din parcul mare al orașului. Cu mănuși pe mâini, aceștia au strâns mucurile găsite în saci sau în diferite peturi aduse de acasă. Au adunat câteva kilograme bune de chiștoace. Lor li s-a alăturat și primarul municipiului Botoșani Cătălin Flutur care a venit la monument pentru a-i încuraja. Edilul s-a alăturat și el unui grup de tineri strângând cu aceștia mucurile de țigară. Ploaia torențială nu i-a speriat pe tinerii prezenți, nu puțini  fiind aceia care s-au încumetat și au strâns chiar și sub stropii reci. Ba chiar, după ce ploaia s-a oprit și soarele a ieșit dintre nori, copiii și tinerii prezenți au luat la curățat de mucurile de țigară și alte zone din oraș”, au scris tinerii de la Buzz în ziarul copiilor.

Într-un final, toți copiii și tinerii participanți au primit diplome pentru această acțiune din partea Facefood România.

Până acum, este a treia acțiune a tinerilor de la Centrul de voluntariat BOMD de când acesta a fost înființat în cadrul proiectului „Concursul de jurnalism pentru copii și adolescenți Botoșani, orașul meu drag”, realizat de Asociația Buzzmedia, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cireșele românești, o raritate în acest an. Importurile domină piața la prețuri record!

astăzi, 12:50

Cireșele, cândva simbolul verii în România, au devenit în 2025 un lux greu accesibil, după ce înghețul sever din aprilie a compromis aproape integral producția autoht...

Loredana Toma împlinește 30 de ani. Sportiva de AUR din Botoșani care duce ”greul” visului de a fi în vârf!

astăzi, 12:00

Este halterofila care a învățat că viața nu e grea decât atunci când porți pe umeri numele țării tale. Dar și mândria de a duce numele României pe cea mai î...

O mașină a luat foc în mers și a ars complet în câteva minute! (Foto)

astăzi, 10:36

Un autoturism a luat foc în această dimineață, în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Prelipca, comuna Văculești. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub capotă, ...