Se schimbă regulile de vânzare a anvelopelor: cauciucuri împărţite pe clase energetice

De la 1 noiembrie 2012 anvelopele care vor fi la vânzare vor trebui să fie etichetate, pe clase energetice, de la "A" la "G", la fel ca şi la aparatele electrocasnice.

Prevederea este cuprinsă în Regulamentul (CE) nr. 1222/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind etichetarea anvelopelor în ceea ce priveşte eficienţa consumului de combustibil şi alţi parametri esenţiali, scrie Mediafax.

Producătorii vor fi obligaţi să aplice aceste etichete, Denis Duţescu, şef service în cadrul unui distribuitor de anvelope, spune ca acest lucru nu înseamnă că cei care şi-au achiziţionat anvelope anul acesta trebuie să le schimbe la anul.

Proprietarii de autovehicule vor putea economisi peste 100 de euro pe an din bugetul alocat combustibililor, vor avea maşini mai silenţioase, mai puţin poluante şi vor putea frâna în condiţii mai bune de siguranţă, pe un drum umed, scrie Gândul.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...