Se intampla in Romania: Un SAT intreg, dat unei familii. Proprietarii vor sa evacueze localnicii
Stiri Botosani Wednesday, 21 November 2012 ActualitateReprezentanti ai familiei care a obtinut o sentinta definitiva si irevocabila la Tribunalul Arad, prin care primeste aproximativ 8.700 de hectare de terenuri in jurul localitatii Nadas, s-au prezentat, astazi, cu un executor judecatoresc pe unul dintre terenurile care i-ar reveni si pe care exista o gospodarie.
Peste 30 de localnici s-au adunat pentru sustinerea celor care locuiesc in aceasta gospodarie, afirmand ca beneficiarii sentintei au obtinut practic toate terenurile si padurile din zona satului.
Tot astazi, beneficiarii sentintei au mers cu un buldozer pe o pasune unde exista un adapost, intentionand evacuarea zonei.
In ambele situatii, jandarmii si politistii au intervenit pentru a fi evitate conflictele intre parti, astfel ca nu s-au semnalat incidente.
Petrica Horga, viceprimarul comunei Taut, de care apartine satul Nadas, a declarat ca sentinta de restituire in natura a 8.700 de hectare de terenuri dateaza din 2007, iar in ultimul an beneficiarii acesteia au inceput sa o puna in aplicare, identificand terenurile si intrand astfel in conflict cu localnicii.
Pe masura ce localnicii au fost anuntati ca pierd dreptul de a lucra terenurile agricole si nu mai pot sa foloseasca pasunile, acestia au deschis alte procese cu noii proprietari, procese care se afla pe rol.
"Este o situatie grea, oamenii se tem ca raman fara sursa de supravietuire. Practic, familia respectiva a castigat intreaga suprafata a satului. Cea mai mare parte sunt terenuri impadurite, peste 5.000 de hectare, asa ca noii proprietari au acum si un ocol silvic privat", a declarat viceprimarul.
Conform sursei citate, cea mai mare parte a terenurilor castigate au fost deja restituite noilor proprietari, in timp ce pentru o parte mai exista conflicte in instanta.
Edilul a spus ca familia care a obtinut terenurile a prezentat in instanta documente din care a rezultat ca este mostenitoarea unui grof, Iosif Grosz, care a detinut importante proprietati in zona in perioada interbelica.
"In urma reformelor agrare, localnicii au primit terenuri pe care le-au lucrat, dar unii nu au si titluri de proprietate", a spus viceprimarul.
Avocatul care ii reprezinta pe unii dintre locanici, Stelian Lupu, a afirmat ca, potrivit numerelor topografice incluse in sentinta, toata suprafata satului, inclusiv biserica si cimitirul, au fost castigate.
"Familia a castigat 101 numere topo, dar asta corespunde intregii suprafete a localitatii. Numerele topo din sentinta ocupa toata suprafata, inclusiv biserica si cimitirul", a declarat avocatul.
La randul lor, reprezentantii Directiei Silvice Arad au declarat ca padurea obtinuta prin sentinta s-a aflat inainte de 2007 in gestiunea statului.
Conform Directiei Silvice, familia a preluat de la stat peste 5.000 de hectare de padure, fiind cea mai mare suprafata restituita in judetul Arad.
Familia care a castigat terenurile din Nadas nu a dorit sa faca declaratii presei.
Satul Nadas are aproximativ 1.200 de locuitori si apartine de comuna Taut, care are o suprafata totala de 20.600 de hectare, integrand localitatile Taut, Minisel, Minisu de Sus si Nadas, cu un total de 2.200 de locuitori.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Austria a câștigat concursul Eurovision 2025 cu piesa „Wasted Love”! (Video)
Austria a câștigat al treilea concurs Eurovision după o finală strălucitoare în Elveția vecină, contratenorul JJ, în vârstă de 24 de ani, câștigând voturile...
Incident electoral într-o localitate din Botoșani. Polițiștii fac verificări!
De la începerea procesului de vot și până la acest moment, nu au fost înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor I...
Prezența la urne în județul Botoșani, la ora 12.00, mai mare decât în primul tur!
Pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, secțiile de votare din țară se deschid duminică la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00. Până la ora 12.0...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici