Se fac înscrieri pentru o nouă serie de licitații publice deschise pentru rezervarea locurilor de parcare

Consiliul Local al Municipiului Botoșani anunță că, în perioada 25 ianuarie – 5 februarie se fac înscrieri pentru licitațiile publice deschise, cu strigare, pentru rezervarea locurilor de parcare neplătite pentru anul 2020, amânate din cauza condițiilor epidemiologice.

Licitațiile sunt valabile doar pentru cetățenii care domiciliază sau își au reședința în ZONA I – ETAPA I, aflat în perimetrul cuprins între străzile: B-ul Mihai Eminescu, Gării,  Aprodu Purice, str. Dimitrie Pompeiu, str. Doboșari (Zona ANL Cișmea), Împărat Traian, Săvenilor, Tudor Vladimirescu, Ion Pillat.

Înscrierile la licitația publică cu strigare se vor face la Primăria Municipiului Botoșani, Calea Națională nr. 101, în sala de ședințe de la sediul „Casa Cărții” – mezanin, după urătorul program: de luni până joi, în intervalul orar 9:00-15:00, iar vineri, în intervalul orar 9:00-11:00.

Cererile pot fi depuse până în data de 5 februarie, ora 11:00.

În perioada 8 februarie – 19 februarie, au loc înscrierile pentru licitațiile rezervarea locurilor de parcare doar pentru cetățenii care domiciliază sau își au reședința în ZONA II – ETAPA II, perimetrul cuprins între străzile: B dul Mihai Eminescu, Sucevei, Pacea, Mihail Kogălniceanu, Viilor, Patriarh Teoctist Arapașu (Zona ANL Bucovina), Maior Ignat, Petru Rareș.

Pentru înscrieri vor fi prezentate, în original și copie, următoarele documente:

- cartea de identitate  

- după caz, actul de vânzare-cumpărare a apartamentului

- certificatul de înmatriculare al mașinii

- după caz, contractul de comodat sau de leasing

Taxa de participare la licitație este de 10 lei.

În funcție de cererile înregistrate, licitațiile vor avea loc la sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”.




 

 

 

Spune-ne opinia ta