Se desfiinţează titularizarea din 2012. Ce trebuie să faci ca să te angajezi profesor

Examenul de titularizare din această vară a fost ultimul pentru aspiranţii la profesia de dascăl. De anul viitor, fiecare şcoală care are posturi neocupate, va organiza concursuri şi interviuri. Câştigătorii vor fi angajaţi cu contract pe perioadă limitată până la obţinerea definitivatului.

Angajarea profesorilor se va face din 2012 după principiile sistemului privat. Adică: test scris, interviu plus CV şi contract direct cu şcoala, nu cu ministerul. Angajatorul poate decide încetarea contractului de muncă la fel ca într-o corporaţie, profesorul respectiv urmând să îşi găsească singur un alt loc de muncă. Prevederea, cuprinsă în legea educaţiei naţionale, ar trebui să ducă la o concurenţă între şcoli pentru atragerea de cadre didactice competente, susţine ministerul de resort. De partea cealaltă însă, sindicaliştii au acuzat că noua lege înseamnă nesiguranţă la locul de muncă şi chiar o lipsă a personalului calificat în anumite zone în care nimeni nu va dori să lucreze, informeaza Realitatea.net.

Cum poţi lucra ca dascăl

Pentru a pătrunde în sistem, un tânăr trebuie să aibă neapărat diploma de licenţă şi un masterat de doi ani. Pasul următor, potrivit legii educaţiei, este concursul pentru ocuparea stagiului de un an de zile pe care-l va face la şcoala la care doreşte să se angajeze. În timpul stagiului va avea un profesor-mentor care-i va supraveghea şi îndruma activitatea. Debutantul poate susţine de asemenea două inspecţii la clasă, iar la finalul anului şcoalar va trebui să întocmească un portofoliu pe baza căruia va fi evaluat. Dacă va fi angajat, i se va face contract pe termen determinat, cu posibilitatea prelungirii. Contractele pe perioadaă nedeterminată se fac doar profesorilor cu definitivatul luat. Aceştia nu au nevoie de stagiu de pregătire pentru a se angaja, ei trebuind să dea doar concurs pe post şi să susţină un interviu cu directorul şcolii.

În caz de restrângere a activităţii unui liceu sau instituţii de învăţământ, inspectoratul nu mai are obligaţia să asigure un post în altă parte, aşa cum se întâmplă acum.

Profesorii care vor rămane fără posturi vor putea consulta baza de date a Inspectoratului Şcolar pe raza judeţului pe care activează şi vor vedea unde se pot înscrie pentru un concurs, respectiv unde sunt locuri libere.

Actualii titulari în sistem nu sunt afectaţi de schimbările legii educaţiei. Nici activitatea de suplinire nu dispare, scrie Realitatea.net.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...