Scrisoarea deschisa a presedintelui PNL Crin Antonescu catre cetateni!
Stiri Botosani Thursday, 20 March 2014 ActualitateRedăm integral scrisoarea semnată de Crin Antonescu:
"Dragi prieteni,
Mă adresez vouă, pe această cale, pentru a vă spune cu sinceritate de ce nu mai există Uniunea Social Liberală. Voi, cei care ne-ați fost alături în momentele cele mai importante, aveți dreptul la răspunsuri.
Știu că au existat multe așteptări față de Uniunea Social Liberală, că oamenii și-au pus speranțele în această construcție și au crezut în ea. La fel ca voi, PNL a crezut în USL. Iar în 2011, când românii, umiliți de o putere cinică, nu mai vedeau niciun viitor, am avut convingerea că USL răspundea dorinței a milioane de oameni, iar alegerile au dovedit că nu ne-am înșelat.
Trebuie să recunosc însă că ne-am înșelat într-o altă privință: am sperat că foștii noștri aliați de la PSD s-au schimbat, că PSD-ul lui Victor Ponta nu mai este PSD-ul corupt, arogant, totalitar din perioada 2000-2004. Dar PSD a început să se întoarcă la practicile din trecut.
Este o concluzie dureroasă, la care am ajuns după ce am putut să vedem îndeaproape cum se comportă PSD la guvernare. Dacă PNL nu ar fi intervenit ferm, România ar fi avut acum exploatarea de la Roșia Montana începută fără nicio dezbatere, legea amnistiei și grațierii, prin care unii scăpau de justiție, în loc de dreptate până la capăt, cota unică anulată și impozitare progresivă, având ca efect reducerea veniturilor multor oameni, așa cum dorea PSD.
Noi am crezut că putem construi împreună o Românie puternică, dar ne-am dat seama că ei doresc doar un PSD care să stăpânească România. PNL nu putea accepta așa ceva și nici continua alături de un partid care nu mai are același angajament ca noi și care s-a transformat în PSD-ul lui Adrian Năstase. Azi PSD controlează mass-media, minte și teleguvernează, nefăcând nimic din Programul de Guvernare.
Din aceste motive nu mai există astăzi Uniunea Social Liberală. Oricât de greu ar părea, oricâtă dezamăgire, confuzie sau chiar supărare am simți acum, și dumneavoastră și noi, cei din PNL, am convingerea că acesta este drumul corect și principal. PNL a luptat întotdeauna, de la putere sau opoziție, cu mijloacele și priceperea pe care a avut-o, pentru democrație, pentru libertate și pentru ca fiecare individ să aibă o viață mai bună. Uneori am reușit, alteori nu sau nu în măsura în care ne-am fi dorit. Dar PNL a rămas același. PNL și-a păstrat întodeauna demnitatea și echilibrul. Acestea sunt lucrurile în care credem, pe care le reprezentăm atât în România, cât și în Europa.
PNL vă asigură că puteți conta întotdeauna pe noi.
Crin Antonescu,
Președinte PNL"
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ciocnire violentă între două mașini la Vlădeni, au intervenit pompierii!
Conduceți prudent! Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Vlădeni. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului au aj...
Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a împlinit 31 de ani de la înființare! (Foto)
Vineri, 27 martie, militarii din cadrul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” au sărbătorit 31 de ani de existență, trei decenii de istorie, dedicare și profesionalism. Ac...
Un bărbat din Botoșani a fost reținut de polițiști, vezi care este motivul!
La data de 28 martie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din com...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.51 secunde