Scrisoarea de adio a unui bunic, către nepoții săi

Cazurile în care unii oameni ajung să îÈ™i cunoască nepoÈ›ii, să îi vadă crescând È™i apoi să se bucure chiar È™i  de strănepoÈ›i sunt din ce în ce mai rare. Oricine a trăit cu sfaturile bunicilor  È™i le aminteÈ™te cu drag.

James Flanagan, un irlandez din West Long Beach, le-a lăsat nepoÈ›ilor săi o scrisoare emoÈ›ionantă de adio, chiar cu câteva luni înainte să moară de atac de cord, la 72 de ani. Fiica sa, Rachel, l-a determinat să scrie aceste rânduri, în care să le povestească nepoÈ›ilor despre cele mai importante lucruri pe care le-a învățat de la viață.

Acum câteva zile, de Sfântul Patrick, huffingtonpost.com a postat scrisoarea emoÈ›ionantă a bunicului care a  folosit È™i câteva dictoane irlandeze, din locul său de origine, despre care spune că "acolo s-a născut sufletul familiei noastre".

Pe 8 aprilie 2012, în ajunul celei de-a 72-a aniversări, Flanagan a scris:

1.Fiecare dintre voi este un dar minunat de la Dumnezeu, familiei È™i întregii lumi. AmintiÈ›i-vă întotdeauna asta, mai ales atunci când vânturi reci de îndoială bat asupra vieÈ›ii voastre.

2. Nu vă temeÈ›i…de cineva sau de ceva, atunci când vine vorba să vă trăiÈ›i viaÈ›a din plin. UrmaÈ›i-vă speranÈ›ele È™i visurile, indiferent cât de greu le-ar putea părea unora. Prea mulÈ›i oameni nu fac ceea ce ar trebui să facă din cauză că le pasă ce aud de la alÈ›ii. AmintiÈ›i-vă: dacă nu vă aduc supă de pui atunci când sunteÈ›i bolnavi, atunci ei nu contează. Cel mai rău lucru este să vă uitaÈ›i în spate È™i să regretaÈ›i ceea ce nu aÈ›i făcut. AsumaÈ›i-vă riscuri È™i faceÈ›i greÈ™eli.

3. Oricine este doar o persoană obiÈ™nuită în lume, chiar dacă are impresia că purtând o anumită pălărie  sau având un titlu este diferit È™i deÈ›ine puterea. Nu credeÈ›i asta. Și ei au aceleaÈ™i îndoieli, temeri È™i speranÈ›e.

4. FaceÈ›i o listă cu lucrurile pe care aÈ›i vrea să le faceÈ›i È™i locurile pe care aÈ›i vrea să le vizitaÈ›i. StăpâniÈ›i o limbă străină. ÎntâlniÈ›i pe cineva È™i învățaÈ›i ceva util, la care să excelaÈ›i. Nu amânaÈ›i. Nu există nici mâine, nici poimâine, nici un moment potrivit pentru a începe ceva, cu excepÈ›ia celui de acum.

5. ÈšineÈ›i cont de sfatul irlandez: Laudă copilul È™i el va înflori.

6. Fiți buni și ajutați-i pe oameni-mai ales pe cei slabi, fricoși și copiii. Toată lumea are o durere specială și are nevoie de compasiunea noastră.

7. Nu vă alăturaÈ›i armatei sau oricărei organizaÈ›ii care vă antrenează să ucideÈ›i. Războiul este rău. Toate războaiele pornesc de la bătrâni care îi forÈ›ează sau îi păcălesc pe tineri ca să se urască È™i să se omoare între ei. Bătrânii supravieÈ›uiesc, dar vieÈ›i nevinovate pier.

8. CitiÈ›i cărÈ›i, oricât de multe puteÈ›i. Ele sunt o sursă de bucurie, de înÈ›elepciune È™i de inspiraÈ›ie.

9. Fiți sinceri.

10. CălătoriÈ›i, dar mai ales când sunteÈ›i tineri. Nu aÈ™teptaÈ›i ca să aveÈ›i suficienÈ›i bani È™i nu amânaÈ›i. LuaÈ›i-vă un paÈ™aport chiar astăzi.

11. AlegeÈ›i-vă locul de muncă sau profesia care vă place. Un loc de muncă trebuie să fie o bucurie. FeriÈ›i-vă să lucraÈ›i undeva doar pentru că acolo câÈ™tigaÈ›i mulÈ›i bani. Vă va paraliza sufletul.

12.Nu È›ipaÈ›i. Nu funcÈ›ionează niciodată È™i îi afectează pe ceilalÈ›i, da È™i pe tine. De fiecare dată când am strigat, am eÈ™uat.

13. PăstraÈ›i-vă promisiunile făcute copiilor întotdeauna. Nu spuneÈ›i "vom vedea", atunci când vreÈ›i să spuneÈ›i "nu". Copiii aÈ™teaptă adevărul, spus cu bunătate È™i dragoste.

14. Nu spuneÈ›i niciodată cuiva că îl iubiÈ›i atunci când nu este adevărat.

15. TrăiÈ›i în armonie cu natura. ÎmbrățiÈ™aÈ›i persoanele pe care le iubiÈ›i È™i spuneÈ›i-le cât de mult înseamnă pentru voi, nu aÈ™teptaÈ›i până când este prea târziu.

La final, Flanagan nu uită să le sublinieze importanÈ›a recunoÈ™tinÈ›ei față de tot ceea ce au în viață, printr-un dicton irlandez: "«Aceasta este o zi din viaÈ›a noastră, È™i nu va mai veni niciodată». TrăiÈ›i-vă fiecare zi cu acest lucru în minte".

Cum vi se pare gestul bunicului?

Sursa: yahoo.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prima condamnare în dosarul buletinelor false de la Botoșani!

astăzi, 09:03

Prima condamnare în dosarul buletinelor româneÈ™ti obÈ›inute ilegal de cetățeni ucraineni vine de la Tribunalul BotoÈ™ani, unde un intermediar a recunoscut că a ajutat străini să-È™i ...

Pericol în farfurie! ANSVSA avertizează asupra alimentelor vândute online de persoane neautorizate

astăzi, 08:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii asupra riscurilor asociate achiziționării de produse alimentare comercializate &ici...

Șapte candidați pentru funcția de primar al comunei Mihai Eminescu

astăzi, 07:45

Șapte candidaÈ›i s-au înscris pentru funcÈ›ia de primar al comunei Mihai Eminescu din judeÈ›ul BotoÈ™ani la alegerile locale parÈ›iale care vor avea loc pe 7 decembrie. Șase dintre candidaÈ...