Scolile din mediul rural, inchise temporar, vor fi redeschise la anul!
Stiri Botosani Thursday, 11 August 2011 ActualitateTotodata, Ada Macovei a atras atentia ca in cazul in care primarii vor sa schimbe destinatia unei cladiri care apartine invatamantului, perioada de utilizare a spatiului respectiv in alt scop, decat cel educativ, sa nu fie mai mare de un an.
“Anul viitor vom avea grupa zero. Copiii de 6 ani vor merge obligatoriu la scoala. Toate scolile mici care au fost inchise, iar in momentul acesta mai sunt 39 de I, II, III si IV, adica patru clase simultane intr-una singura. Toate scolile mici care au fost inchise trebuie conservate sau contractele care s-au facut pentru schimbarea destinatiei sau inchiriere a spatiilor respective trebuie sa expire pana la 31 august anul viitor, de fapt ar trebui sa expire la sfarsitul anului scolar, pentru a face niste igienizari si sa le dati spatiile acestea invatamantului, astfel incat dintr-o singura clasa simultana de patru clase cu tot cu clasa zero, sa impartim cele cinci clase in doua simultane si sa avem copii care sa invete in satul lor, mai ales ca cei de sase ani nu trebuie dusi in alta parte cu mijloace de transport, fiind prea mici", le-a transmis Ada Macovei primarilor.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!
Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...
Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?
Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...
Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești?
Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte mari, potrivit ultimului raport publicat de A...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.29 secunde