Schimb de replici între doi parlamentari, privind drumul Botoşani-Tg. Frumos! “Pentru Dumnezeu….”
Claudia Luca Friday, 27 March 2015 ActualitateDeputatul social-democrat Andrei Dolineaschi a spus că în urma discuţiilor cu cei de la Ministerul Transporturilor şi de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România există toate premisele ca în acest an să se facă proiectarea.
“Marţi am avut o discuţie cu secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor pentru a vedea exact planurile de investiţii pentru anul în curs, pe reţeaua de drumuri naţionale. Nu vreau să vă promit nimic, dar avem angajamente ferme din partea Ministerului Transporturilor şi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ca anul acesta să pornim proiectarea drumului naţional Botoşani-Tg. Frumos, un lucru important să vedem ce kilometri de covoare asfaltice mai putem prinde ca să mai facem câteva transoane de drum funcţionale", a spus deputatul Andrei Dolineaschi.
Deputatul liberal Cristian Roman i-a reamintit colegului său din Parlament că există un studiu de fezabilitate pentru acest drum.
“Fiecare partid care ajunge la putere tot ia acest taur de coarne. Probabil nu mai durează mult şi o să venim noi la guvernare. Pentru Dumnezeu, există un studiu de fezabilitate. Haideţi să luăm unii de la alţii şi ceea ce există bun, a spus Roman.
“Noi şi facem din când în când. A existat un studiu de fezabilitate care nu mai este conform, a fost făcut acum 10-15 ani. Aşteptăm să se facă demersuri pentru a se adapta noilor condiţii", a fost replica lui Dolineaschi.
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici