Scandal monstru făcut de un șofer stranier beat! A fost imobilizat de polițisti!
Stiri Botosani Sunday, 4 September 2016 ActualitateSâmbătă seara, în jurul orei 23.10, Ț. S. de 29 de ani, din municipiul Botoșani, posesor permis de conducere eliberat de autorităţile din Marea Britanie, în timp ce conducea pe DE 58, un autoturism înmatriculat în Italia, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care vehiculul a intrat în derapaj, pătrunzând pe acostament.
Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Întrucât, ulterior depistării, conducătorul auto se manifesta violent, acesta a fost imobilizat şi transportat la secția de specialitate a Spitalului Judeţean Botoșani.
În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!
În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...
COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...
Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!
Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.17 secunde