SCANDAL la o Primărie din județul Botoșani: "S-au făcut amenințări din partea unor funcționari publici. Nu am văzut decât în filmele cu mafioți ce se întâmplă!"

Lupta politică într-o comună din județul Botoșani este mai acerbă decât în campania electorală. Miza o constituie postul de viceprimar.

Prefectul județului a convocat, vineri, ședința de constituire a noului Consiliu Local din comuna Stăuceni și de învestire în funcție a noului primar, Relu Burlacu. Din lipsă de cvorum însă, întrucât liberalii nu s-au prezentat în sală, ședința nu a mai putut fi ținută și a trebuit reprogramată.

Cozmin Epuraș, liderul grupului de consilieri PNL de la Stăuceni, a spus că ai săi colegi au refuzat să se prezinte întrucât sunt amenințați și se pune presiune pe ei pentru a susține un viceprimar din partea PSD, în condițiile în care liberalii dețin majoritatea cu 7 consilieri, din totalul de 13. Epuraș a spus că amenințările au venit din partea unui funcționari din cadrul unor instituții, iar liberalii sunt amenințați că dacă nu vor susține un social-democrat vor avea de suferit.

“În ultimele zile consilierii de la PNL au fost supuși unor presiuni extraordinare, amenințări cu una, cu alta, să sprijine candidatul PSD la funcția de viceperimar. Este o doamna care este tehnician veterinar și săptămâna trecută au trimis-o acasă, a intrat în șomaj, nu a mai fost primită să lucreze la cabinetul medicului veterinar din comună și fel de fel de presiuni venite din partea mai multor oameni cu influență de la noi din Botoșani, inclusiv funcționari publici. S-a ajuns prea departe. Sunt amenințați fiecare pe domeniul de activitate pe care îl are. Cine are o mică afacere au fost personal la ei acasă și le-a spus să aibă grijă că nu știu ce. Colegii mei m-au propus pe mine viceprimar, inițial nu am vrut, dar ei au zis să rămân în continuare că așa este normal. Mai este un băiat care a fost amenințat și are depusă plângere la Poliție chiar dinainte de alegeri. A fost amenințat că i se va da foc la casă, s-a ajuns la chestii de genul asta. Nu am văzut decât în filmele cu mafioți ce se întâmplă în perioada asta. La ora 23.00 noaptea să suni un om să îl ameninți....", a spus Cozmin Epuraș.

Epuraș a spus că liberalii au luat în calcul inclusiv varianta de a demisiona în masă din Consiliul Local.

De cealaltă parte, social-democratul Relu Burlacu, noul primar al comunei Stăuceni, susține că liberalii au refuzat să se așeze la masa discuțiilor.

“Eu sunt primar ales chiar nu știu despre ce este vorba. Ei au majoritatea în Consiliul Local, să vină să își aleagă viceprimarul. Aș putea spune că a fost un boicot din partea liberalilor ceea ce s-a întâmplat vineri, eu am vrut să stăm la masă, să negociem, dar nu am ajuns la o înțelegere. Eu ma fost de acord ca viitorul viceprimar să fie din partea dumnealor, mai ales că ei au majoritate, să existe o înțelegere", ne-a declarat Relu Burlacu.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla la următoare ședință de constituire a Consiliului Local de la Stăuceni, convocată pentru ziua de marți, 28 iunie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premierul Ilie Bolojan va prelua temporar Ministerul Educației!

Tuesday, 13 January 2026

Funcția a rămas vacantă de peste 20 de zile, după demisia lui Daniel David, depusă pe 22 decembrie 2025, la finalul unui an de mandat. Motivația preluării mandatului de către Ilie Bolojan a...

Imagini spectaculoase surprinse pe Siret și în aria protejată Rogojești – Bucecea!

Tuesday, 13 January 2026

Recensământul de Iarnă al Speciilor Acvatice, coordonat în România de către Societatea Ornitologică Română și Grupul Milvus, se desfășoară anual în perioada 10-2...

Adams Friday pleacă de la FC Botoşani şi semnează cu altă echipă din SuperLiga

Tuesday, 13 January 2026

Adams Friday a semnat cu FC Botoşani în vara anului 2023, liber de contract după despărţirea de gruparea din Armenia, FC Noah. Fundaşul drepta în vârstă de 23 de ani s-a ada...