SCANDAL la Loteria Română. Acuzaţii de furt și inventarea unui câştigător

"Niciodată nu o să vină cineva să revendice al doilea premiu. De la început am afirmat că al doilea câştigător nu există şi omul care a câştigat de fapt a pierdut jumătate din sumă".

Un nou scandal tinde să zguduie Loteria Română, după ce al doilea câștigător al tragerii din 30 decembrie 2015 nu s-a prezentat să-și revendice premiul de trei milioane de euro. La ultima tragere a anului trecut, la Loto 6/49, au fost doi câștigători, ambii din Găești, care ar fi cumpărat biletele de la aceeași agenție, informa Loteria Română.

Sorin Constantinescu, fost consilier al Loteriei Române, a lansat o ipoteză șocantă: celălalt câștigător nu există, el a fost inventat. Potrivit acestuia, instituţia a apelat la acest tertip pentru a băga banii în bugetul Loteriei, informează România TV, citată de dcnews.ro.

"Niciodată nu o să vină cineva să revendice al doilea premiu. De la început am afirmat că al doilea câştigător nu există şi omul care a câştigat de fapt a pierdut jumătate din sumă", a declarat Sorin Constantinescu.

Mai exact, Sorin Constantinescu spune că Loteria Română ar fi minţit că există un al doilea câştigător.

"Nu se reportează suma respectivă, ci se face venit în bugetul Loteriei. Conform regulamentului Loteriei, dacă peste 90 de zile nu s-a revendicat acest premiu, banii intră în contul Loteriei şi se face profit la Loterie", a spus Sorin Constantinescu.

Fostul consilier susţine că bărbatul care şi-a revendicat deja premiul ar trebui să se adreseze autorităţilor şi să ceară Loteriei să facă dovada existenţei unui al doilea câştigător.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...