Scandal aplanat de jandarmi, în Parcul Tineretului!

Scandal aplanat de jandarmi, în Parcul Tineretului!

   Arhiva

Distracţie în miez de noapte, "spartă" de jandarmii botoşăneni. Întrucât unul dintre petrecăreţi a devenit recalcitrant, acesta a fost încătuşat.

Joi, în jurul orei 23.10, în urma unui apel telefonic, un echipaj de jandarmi de pe raza municipiului Botoşani s-a deplasat în Parcul Tineretului, unde câţiva locatari au reclamat faptul că mai mulţi tineri consumau băuturi alcoolice, provocau scandal şi ascultau muzică la un volum ridicat, tulburând astfel ordinea publică.

Echipajul de jandarmi sosit la faţa locului a procedat la legitimarea tinerilor, care aveau vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, moment în care unul dintre cei trei tineri a devenit agresiv, fiind necesară încătuşarea şi conducerea la sediul unităţii, în vederea aplicării măsurilor legale.
    
Persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote prin strigăte sau larmă, conform art.2, pct. 23 și 25, din Legea 61/1991, fiindu-le aplicate un număr de 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 600 lei, informează Compartimentul Informare şi Relaţii Publice, din cadrul IJJ Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...