Şase capete de acuzare pentru autorul accidentului mortal de la Roma!
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Wednesday, 16 November 2016
Actualitate
Asta după accidentul pe care l-a provocat în noaptea de 18 spre 19 septembrie, pe drumul judeţean ce face legătura între municipiul Botoşani şi comuna Roma.
Aflat în stare de ebrietate, Cristian- Florin B. a urcat la volanul unei maşini ale cărei numele de înmatriculare montate erau de la un alt autoturism, l-a luat pe Corneliu N., de 33 de ani, şi împreună au pornit spre Botoşani. Pe fondul lipsei de experienţă în condus, a vitezei excesive, dar şi a reflexelor încetinite de alcool, tânărul a pierdut controlul asupra volanului şi a izbit maşina într-un copac de pe marginea drumului, autoturismul răsturnându-se pe cupolă. Abia s-a târât din maşină şi a fugit, lăsându-l încarcerat în maşină pe amicul său, aflat în stare gravă.
A fost găsit acasă, câteva ore mai târziu, testarea alcoolscopică evidenţiind o concentraţie de 0,45 ml/l alcool pur în aerul expirat. În urma analizei chimice a sângelui, a rezultat că "şoferul" avea o îmbibaţie alcoolică de 0.85 g/l, respectiv 0,75 g/l alcool pur în sânge pentru probele recoltate la cinci ore de la accident, respectiv şase ore.
De partea cealaltă, amicul abandonat în maşina răsturnată, Corneliu N., a ajuns în spital în stare foarte gravă, în comă profundă şi intubat, iar la câteva zile a murit, rănile suferite fiind multe prea grave pentru a-i da şansa supravieţuirii.
În timpul anchetei declanşate împotriva "şoferului", s-a aflat că tânărul a mai fost cercetat anul acesta tot pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, şi fără permis de conducere. A fost unul dintre motivele care i-au convins pe judecători că tânărul trebuie arestat preventiv. De altfel, anchetatorii se pregătesc să ceară prelungirea acestei măsuri în următoarele zile.
Rudele lui Corneliu N., victima accidentului, s-au constituit părţi civile în procesul în care Cristian Florin B. va fi judecat pentru cele şase infracţiuni la regimul rutier. Urmează stabilirea unui prim termen de judecată.
Despre accident, Ştiri.Botoşani.Ro a scris şi aici:
Tânăr încarcerat, după un grav accident! Şoferul beat şi fără permis a fugit! FOTO
Spune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 3.26 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici