La 25 decembrie, crestinii din intreaga lume celebreaza Craciunul, Sarbatoarea Nasterii Domnului. Acum mai bine de doua mii de ani, Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfant, a nascut in Bethleemul Iudeii pe Pruncul Iisus, intr-o iesle saraca.

Atunci, cei trei magi de la Rasarit au vazut o stea luminoasa pe cer si, strabatand cale lunga pentru a o urma, au ajuns la Bethleem, aducandu-I Mantuitorului, in dar, aur, smirna si tamaie.

Craciunul, in acceptiunea de astazi - sarbatoarea Nasterii Domnului - dateaza din anul 325. Pana atunci, religiile precrestine marcau, in aceeasi perioada a anului, solstitiul de iarna.

Craciunul in vechime

Cea mai veche referinta scrisa despre o sarbatoare ce marca reintoarcerea Soarelui (solstitiu) a fost gasita in antichitate, in Mesopotamia. Sarbatoarea, care tinea 12 zile, avea drept scop sa-l ajute pe zeul Marduk sa imblanzeasca monstrii haosului pentru inca un an.

La romani, sfarsitul lunii decembrie coincidea cu serbarile oficiate in cinstea zeului Saturn, numite saturnalii. Acestea reprezentau o forma de venerare a soarelui, a luminii ce biruia intunericul - obicei adus din Siria. Ei sarbatoreau si "nasterea soarelui neinvins" (sol invictus) la solstitiul de iarna (catre 21 decembrie), cand zilele reincep sa se lungeasca, un cult preluat de la persani, care-l adorau pe "Mithra", zeul soarelui.

Pentru pagani, aceasta era noaptea in care Marea Zeita dadea nastere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.

Craciunul si inceputul Crestinismului

La inceputurile Crestinismului, unii episcopi au propus ca Nasterea Domnului sa se sarbatoreasca in aceeasi perioada (17 - 24 decembrie), insa obiceiul nu s-a generalizat pana in secolul al IV-lea, nestiindu-se cu siguranta care ar trebui sa fie data corecta.

Uneori, Craciunul era sarbatorit in septembrie, alteori, in martie. In secolul al III-lea se serba in Orient, la 6 ianuarie, Epifania sau Teofania (descoperirea lui Dumnezeu), o sarbatoare comuna pentru Nasterea Domnului, Botezul Sau de catre Sfantul Ioan si participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior si de Biserica Romei.

In 274 d.Hr., solstitiul de iarna a cazut la 25 decembrie. Imparatul roman Aurelian a proclamat acea data "Natalis Solis Invicti", adica "nasterea Soarelui invincibil".

In anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca fiind data oficiala a nasterii lui Iisus Hristos, iar cinci ani mai tarziu, in 325, primul imparat roman crestin, Constantin cel Mare, a schimbat semnificatia zilei de 25 decembrie. El a stabilit o sarbatoare cu data fixa, ce aniversa Nasterea lui Iisus Hristos.

In 354, Liberius, episcopul Romei, a confirmat oficial data de 25 decembrie pentru sarbatoarea Nasterii Domnului, asimiland sarbatorile populare si pagane deja existente cu ocazia solstitiului de iarna.

Ajunul Craciunului - seara de 24 decembrie - deschidea sirul sarbatorilor de iarna, care tineau 12 zile si se terminau in ajunul Bobotezei (6 ianuarie). La mijloc cadea Anul Nou. Chiar dupa fixarea datei de 25 decembrie, a mai trecut multa vreme pana ce aceasta sa fie adoptata de toti crestinii.

Din cauza diferentelor calendaristice (stil nou si stil vechi), o buna parte dintre pastreaza acest obicei. Fiecare noua comunitate de crestini a dat valente noi sarbatorii Craciunului, in functie de traditiile si obiceiurile pagane din momentul convertirii.