În acte figurau ca persoane nevoiașe, dar în realitate dețineau chiar și câte două autoturisme!
Este cazul mai multor botoșăneni care au încasat ajutoare sociale, dar în urma unui control al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) s-a descoperit că nu au dreptul de a fi sprijiniți financiar de stat.
Reprezentanţii AJPIS au solicitat de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor o situaţie pentru a vedea dacă beneficiarii de ajutor social deţin pe numele lor autoturisme. Persoanele care au fost prinse pe picior greșit vor trebui să restituie sumele încasate ilegal, la ora actuală calculându-se sumele ce le vor fi imputate.
“S-au făcut verificări la beneficiarii de venit minim garantat și alocații de susținere a familiei. S-au descoperit 23 de cazuri care dețineau bunuri, respectiv mașini, care determinau excluderea de la aceste ajutoare", a declarat Sebastian Tocariu, directorul AJPIS Botoșani.
Potrivit reglementărilor legislative, beneficiarii de ajutor social au voie să deţină un singur autoturism, dacă este mai vechi de zece ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap.
Săraci în acte, dar cu mașini în curte!
Claudia Luca Tuesday, 15 December 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.65 secunde