Săptămână a Patimilor însângerată: Cioban ucis în bătaie de doi tineri!
UPDATE!

Tragic sfârşit al unui cioban din Hlipiceni, la marginea satului, după ce a fost victima unei agresiuni îngrozitoare!

Marţi dimineaţă, sătenii care aveau drum prin apropierea Haltei CFR din Hlipiceni au descoperit trupul neînsufleţit al unui bărbat pe care nu reuşeau să-l identifice.

Cum pe trupul neînsufleţit au fost observate urme de violenţă, a fost solicitat procurorul de serviciu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, ancheta fiind preluată de acesta, după cum spun reprezentanţii instituţiei.

Cercetările au indicat că bărbatul, Vlăduţ C., de 26 de ani, din Hlipiceni, despre care s-a stabilit că ar fi fost cioban la o stână din Răuseni, a fost ucis în bătaie de doi adolescenţi, cu vârste de 15, respectiv 17 ani, colegi de muncă la aceeaşi stână şi consăteni.

 

Mai exact, luni seara, între cei trei a izbucnit un conflict, adolescenţii sărind la bătaie şi lovindu-l pe cioban cu lanţuri şi cu bâte. Când au văzut că bărbatul nu mai mişcă, cei doi tineri l-ar fi cărat cu faetonul până în apropierea haltei, unde l-au abandonat.

Trupul neînsufleţit al ciobanului a fost ridicat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Cei doi suspecţi au fost aduşi la Parchet pentru audieri.

UPDATE:
Minorul de 17 ani a fost reţinut, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă timp de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Amicul de 15 ani a fost lăsat să plece acasă, anchetatorii neputând lua niciun fel de măsură împotriva lui din cauza vârstei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ministrul Educației: Avem niște situații îngrozitoare. Vine părintele și îi dictează profesorului că ”Gigel al meu este clar de 9.50!”

astăzi, 10:12

Sorin Costreie, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre părinții care pun presiune asupra profesorilor și a precizat că „avem niște situații îngrozitoare”. &bdquo...

ASTĂZI: UTA – FC Botoșani: Confruntare în premieră cu arădenii în Cupa României!

astăzi, 09:13

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Câte radare fixe de calmare a traficului sunt în România? Toate au fost montate în 2026!

astăzi, 08:52

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a demarat anul trecut un proiect inedit. Este vorba de montarea pe Drumurile Naționale la intrarea în anumite localități...