Sanda Nicola şi teoria antiignoranţă
"De la Ceauşescu încoace nu s-a mai făcut un program naţional anticancer care să meargă", spune Sanda Nicola, implicată în campanii împotriva acestei boli după ce a fost diagnosticată cu cancer de col uterin, în 2005.
"Eu am avut nevoie de această lecţie de viaţă", continuă cu francheţe. În 2005 era unul dintre cei mai activi reporteri de televiziune, trăind adesea între două curse de avion, mâncând prost şi dormind puţin. A făcut un test Papanicolau, pentru depistarea eventualelor afecţiuni genitale, abia la 27 de ani, numai după ce organismul începuse să-i transmită unele semne. Le-a ignorat şi a ignorat şi rezultatul testului. Totul până la semnul decisiv: o hemoragie internă care i-a pus capăt modului de viaţă de până atunci.
Au urmat medicii români, despre care spune că i-au "bâjbâit" diagnosticul, apoi cei olandezi, care au ajutat-o să realizeze cu ce se confruntă şi cum trebuia să se comporte după ce pericolul era îndepărtat. "Cancerul mi-a reorganizat viaţa şi identitatea. M-am retras din televiziune, am devenit freelancer. Acum sunt mai atentă la ce mănânc, la cât fumez şi la cât dorm", subliniază Nicola.
"Atât timp cât există o neglijare dusă până la nesimţire, la ce să ne mai aşteptăm? Le recomand femeilor tinere să-şi facă în primul rând un test Papanicolau şi abia apoi tratamente anticelulitice", încheie jurnalista. Sanda Nicola este casatorita cu botosaneanul Liviu Iolu.
Monica Tatoiu: "N-am încredere în medici, dar nu sunt un exemplu"
Parcă pentru a contracara elanul Sandei Nicola, Monica Tatoiu se arată fermă în reticenţa sa faţă de medici şi diagnosticele lor: "Eu am fost inconştientă toată viaţa, aşa sunt şi acum. Eu cred mai mult în mijloacele spirituale de protecţie, în capacitatea psihică de autoreglare".
Astfel îşi justifică decizia luată în 1978 - când avea 23 de ani şi era diagnosticată cu cancer - de a nu-şi extirpa uterul afectat de boala care intrase deja în faza a doua. A refuzat histerectomia şi a căutat un al doilea diagnostic. Un alt doctor i-a recomandat un tratament cu anticoncepţionale, foarte greu de găsit în perioada "decreţeilor". Având însă ajutorul tatălui său, doctor, a reuşit să urmeze acel tratament timp de aproape un an.
"Boala s-a retras apoi, dar până la 39 de ani, când am născut, n-am avut o menstruaţie normală. Oricum, afecţiunea a rămas în stare latentă", spune Tatoiu.
În urmă cu cinci ani, boala a reapărut. A mers în cele din urmă la medic, şi-a făcut controalele necesare şi a primit acelaşi îndemn: histerectomia. Nu s-a supus nici de această dată. "N-am încredere în medici şi în spitale. Trăind în casă
cu un doctor, mi-am pierdut respectul pentru această breaslă. Dar nu sunt un exemplu, nu faceţi ca mine", adaugă Monica Tatoiu.
"Eu pot să mor şi mâine, dar nu se vede pentru că sunt un cal de povară. Recomand însă femeilor, în special celor între 40 şi 50 de ani, să se ducă la medic", conchide.
Corina Drăgotescu: "Fiecare cu boala lui"
Jurnalista Corina Drăgotescu s-a dus la medic în 2005, simţind că ceva nu este în regulă cu organismul ei. "În doar 10 minute am aflat că am cancer ovarian. Ăsta e cel mai nenorocit pentru că nu îţi dă simptome decât atunci când este în stadiu avansat".
După o săptămână de la diagnostic a urmat prima operaţie. Apoi, şase ture de chimioterapie, însoţite din când în când de noi analize, printre care şi de PET, o tomografie care foloseşte substanţe radioactive. Răspunzând aproape expeditiv, Drăgotescu spune că în prima etapă a tratamentului nu a avut nevoie de consolare, ci, dimpotrivă, a trebuit să-i susţină psihic pe cei dragi. "Momentul lor de cădere a fost mult mai greu decât al meu. Aşa că i-am organizat. I-am spus soţului să aibă grijă de fetiţă şi eu m-am mutat la mama pentru că are un apartament mai mic, iar mie în timpul tratamentului îmi era uneori foarte greu să mă deplasez", îşi aminteşte jurnalista.
Nu se sfieşte să recunoască, sec, că a fost nesimţită" faţă de celelalte cazuri de persoane cu cancer pe care le-a întâlnit în timpul tratamentului: "Mi-am zis că fiecare are boala lui şi că eu nu trebuie să mă las impresionată". A durat un an să se vindece. Dar pericolul ca boala să revină încă există.
Dana Deac şi tsunami-ul personal
De fapt, uneori chiar revine. Este cazul jurnalistei Dana Deac. Diagnosticată cu cancer la sân în 2007, credea că s-a vindecat după operaţie şi tratament, însă boala a reapărut recent şi acum trebuie să o ia de la capăt.
"Aş vrea să nu spun prea multe despre acest al doilea diagnostic. Dar vă spun că, după unele statistici, doar 4 la sută din femeile care s-au tratat de cancer de sân fac recădere", precizează Deac, încercând să-şi acopere tristeţea din priviri cu un discurs liniar, coerent, de om de televiziune.
"Prima oară când afli că ai cancer se petrece un fel de cutremur în tine. A doua oră e ca un tsunami", mai spune, ca apoi să treacă la sfaturile pentru persoanele care se luptă cu boala. "În momentele acestea, în care moartea trăieşte în tine, modelul inspiraţional este foarte puternic. Eu le transmit celor cu problema asta să evite produsele lactate, care sunt cancerigene. La TV nu pot aborda acest subiect pentru că îmi sar toţi producătorii în cap", menţionează jurnalista.
Mircea Sandu: "Nu am fost niciodată vulnerabil"
Aflat într-o cu totul altă stare de spirit, longevivul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, îşi începe povestea degajat şi concis: "În august 2009 mi s-au descoperit o tumoare pe rect şi două metastaze la ficat. În acel moment, am zis şi eu, şi soţia mea că trebuie să distrugem răul".
Operaţiunea de distrugere s-a pus în mişcare repede, în luna septembrie Sandu începând tratamentul cu citostatice. E clar că în România când spui cancer toată lumea pune un egal cu moarte. Dar eu sunt o persoană mai libertină, am şi multe contacte în afara ţării şi nu m-am lăsat impresionat", punctează şeful fotbalului românesc, însoţindu-şi cuvintele de gesturi expansive.
A slăbit vizibil şi are faţa acoperită de acnee, de la chimioterapie, dar acestea sunt singurele indicii că încă nu a terminat tratamentul anticancer.
(Material complet in Romania Libera)
