Amigdalele apar în luna a treia de viaţă intrauterină şi sunt funcţional active până la saturaţia lor infecţioasă, când îşi pierd funcţia de barieră împotriva infecţiilor, devenind ele însele focare de infecţie.
Amigdalele palatine sunt organe limfoide secundare, cu rol în imunitate. Deci, în mod normal, ele sunt infectate de contactul cu diverse microorganisme (virusiri, bacterii, ciuperci), dezvoltând apoi mecanisme de apărare şi adaptare la agresiunea acestora. Cu timpul, însă, saturaţia infecţioasă a amigdalelor devine nocivă, acestea transformându-se în porţi de intrare pentru germeni virulenţi şi în focare de infecţie.
Acestea pot genera complicaţii la distanţă, prin mecanisme multiple şi complexe:
- complicaţii oculare: iridociclite, corioretinite;
- complicaţii respiratorii: bronşite cronice (unele cazuri astmatiforme), procese infecţioase apicale sau peribronşită supurată;
- complicaţii cardiovasculare: endocardita septică, pericardite, miocardite, cardita din reumatismul articular acut, flebotromboze;
- digestive: dispepsie prin înghiţirea conţinutului septic eliberat de o amigdală bolnavă;
- renale: glomerulonefrite acute şi cronice, nefrite în focar, nefrite interstiţiale;
- osteoarticulare: reumatism articular acut, oligoartrite postanginoase, agravarea osteomielitei, spondilitei anchilozante şi a colagenozelor;
- dermice: manifestări vasculitice tegumentare în boli vasculare (purpura reumatoidă), eritem polimorf, unele eczeme cronice;
- neurologice: nevrite periferice, hipersecreţie salivară sau lacrimală, migrena oftalmică;
- septicemia cu germeni din focar.
Când este indicată scoaterea amigdalelor?
- amigdalite acute repetate ale adultului tânăr (mai mult de trei episoade pe an);
- faringoamigdalite acute repetate (recurente) ale copilului mai mult de trei episoade pe an, trei ani consecutiv sau mai mult de cinci episoade pe an, doi ani consecutiv sau mai mult de 6-7 episoade pe an;
- hipertrofie amigdaliană bilaterală (creşterea lor mult în volum), care provoacă tulburări de înghiţit sau respirat;
- hipertrofie amigdaliană unilaterală (doar o amigdală mult mărită), caz care necesită obligatoriu examen anatomo-patologic, pentru excluderea unui neoplasm;
- amigdalita cronică a adultului, cu episoade frecvente de acutizare sau cu complicaţii la distanţă. Atenţie! O serie de boli de focar îşi pot continua evoluţia şi după îndepărtarea amigdalelor prin mecanism autoimun;
- flegmon sau abces periamigdalian în istoricul pacientului;
- leziune suspectă de cancer amigdalian incipient.
De reţinut că intervenţia chirurgicală se va efectua la 3-4 săptămâni de la ultimul episod infecţios acut.
(Ziarul Lumina)
