Salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 decembrie 2012

Salariile bugetarilor vor fi majorate, de la 1 decembrie, cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, banii urmând să intre efectiv în plată în ianuarie 2013, scrie Agerpres.

Aceasta este a doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă 19/2012 în vederea recuperării reducerilor salariale din iunie 2010. Prima etapă de majorare a fost în iunie, când salariile bugetarilor au crescut cu 8% faţă de nivelul din mai.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, la începutul lunii mai 2010, că fondul de salarii pentru aparatul bugetar va fi redus cu 25% de la 1 iunie 2010.

Astfel, salariile şi alte drepturi de care beneficiau angajaţii din sectorul bugetar au fost diminuate cu 25% prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.

Această diminuare a fost recuperată parţial în ianuarie 2011, când, prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de bază a fost majorat cu 15%.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:03

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...

Atenție, șoferi! Elicopterul Poliției survolează astăzi arterele rutiere din județul Botoșani!

astăzi, 09:36

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere continuă în județul Botoșani. Astăzi, 13 noiembrie, elicopterul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne survol...

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...