S-a refugiat pe balcon, dupa ce dormitorul a fost cuprins de flacari!

S-a refugiat pe balcon, dupa ce dormitorul a fost cuprins de flacari!

   Arhiva

Salvat de pompieri din locuinţa în flăcări! Speriat de flacări, băiatul de 17 ani se refugiase în balconul apartamentului situat la etajul III, de unde a fost salvat de pompieri! Cauza incendiului izbucnit în cursul acestei dimineţi, într-un apartament al unui imobil de pe Calea Naţională, pare să fie un rest de ţigară aprinsă aruncat la întâmplare.

Un adolescent în vârstă de 17 ani, din municipiul Botoşani, a fost salvat astăzi dimineaţă de pompieri dintr-un apartament cuprins de flăcări, înainte ca viaţa sau sănătatea să-i fie puse în pericol! La ora 08.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul III al unui bloc de pe Calea Naţională din municipiul Botoşani.  

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autospecială pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile materiale din dormitorul apartamentului.

Surprins de incendiu, fiul proprietarei, Ioan M., în vîrstă de 17 ani, s-a refugiat în balconul casei, fiind salvat de pompieri. Acesta a fost preluat de  medicii de pe ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

"S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului. Intervenţia a durat aproximativ 20 minute. Flăcările au distrus mobilierul din dormitor, pagube estimate la circa 2000 lei. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 120.000 lei. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui rest de ţigară aprins aruncat la întâmplare pe materiale combustibile", a precizat plt. Dorina Lupu, subofiter Relatii Publice in cadrul ISU Botosani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei bărbați prinși de jandarmi în timp ce furau lemne dintr-o pădure din Botoșani!

astăzi, 16:10

În ziua de vineri, 9 octombrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în colaborare cu lucrători ai Ocolului Silvic Dorohoi, aflați în exercitarea at...

Un val de aer polar lovește România, după acest weekend de „vară indiană”. Șefa ANM anunță frig, anomalii termice și chiar ninsori

astăzi, 15:51

Vremea se răcește puternic în toată țara. După ultimele zile în care am avut parte , de temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, chiar și de 30 de grade Celsius, furtun...

Profesoara unui liceu din Botoșani amenințată cu moartea de un elev, dosar penal deschis de polițiști! Șeful IȘJ: „Copilul are un comportament agresiv”

astăzi, 12:26

O situație revoltătoare și ieșită din comun a avut loc, zilele trecute, la un liceu din județul Botoșani. O profesoară, diriginta unei clase de a IX-a, a fost amenințată cu moartea de unul d...