Românii din Italia merg cu regularitate acasă. Chiar dacă nu își mai permit în fiecare an, se duc de câte ori pot, cu banuții puși deoparte acasă. Acolo și-ar dori să își petreacă bătrânețile și să se bucure de pensie. Nu e un concediu propriu-zis. Se duc să muncească la căsuța lor pentru bătrânețe. Să își revadă părinții. Să simtă iarba verde de acasă.

Părerile lor după această vară în România sunt unanime: România a luat-o, din nou, la vale. Situația s-a înrăutățit, viața este foarte scumpă, economia nu funcționează, sistemul medical este în colaps, recesiunea este în toi. În plus, războiul din Ucraina nu face decât să complice viitorul senin al țării noastre pașnice. Suflul rușilor în ceafă neliniștește orice român care își cunoaște istoria.

Înapoi în Italia

Adriana R. este din Botoșani și a plecat împreună cu soțul și copilul de trei ani în concediu, după doi ani de muncă în Italia. Soțul lucrează în construcții și nu și-a primit salariul de trei luni. Ea lucrează la ore. După zece ani în Italia au reușit să își cumpere un apartament neîmbunătăţit în România. Abia anul acesta au reușit să își cumpere centrala termică și să o instaleze.

Iarna aceasta însă pereții din interior se deterioraseră din cauza geamurilor proaste și era plin de mucegai. Bani pentru reparat pereții nu sunt deocamdată. Nici pentru gresie sau parchet. Mai au doi ani de plătit la bancă acel credit pentru casă în Italia.

Cu criza economică din Italia s-au gândit să se întoarcă, măcar să nu mai plătească chiria în Italia. Dar la Botoșani salariile sunt de șapte sau opt milioane. În luna august factura de gaz la un apartament normal este de două milioane, un fel de regularizare pentru consumul vară-iarnă. Curentul aproape un milion. Impozitele, toate celelalte cheltuieli ar fi imposibil de plătit dacă s-ar întoarce. Pe părinți nu se poate baza. Mama ei își îngrijește o soră cu handicap, dar nu a primit ajutorul de însoțitor de mai mult de jumătate de an. Soacra lucrează în Italia și își ajută cei trei copiii. Încotro? S-au reîntors la muncă în Italia. Chiar dacă munca va fi mai puțină și sacrificiile vor fi mai mari trebuie să reziste.

"Acasă" nu mai e acasă

Cristina S. este din Târgoviște. Lucrează de zece ani în Italia și de curând a împlinit 37 de ani. Lucrează noaptea pentru o bătrână și ziua face curățenie la câteva familii. Ajunge să câștige în jur de 1300 de euro pe lună. Și-a cumpărat o mașină pe care o conduce rar, fiindcă plătește asigurarea doar pe șase luni. Acasă și-a cumpărat un apartament ieftin, după căderea prețurilor. Nu l-a îmbunătățit, ci l-a dat fratelui care lucrează în construcții. Speră că îl va moderniza un pic și peste câțiva ani să fie amenajat corespunzător.

Anul acesta nu s-a simțit bine fiindcă orice spunea i se reproșa că a uitat de unde a plecat. Ea răspundea că nu a uitat, dar că bunul-simț a început să dispară în România, că respectul este dat doar în funcție de buzunar și starea de iritare personală devine colectivă. Nimeni nu este mulțumit dar nimic nu se schimbă. Țara lui "ASTA ESTE!" Țara care a rămas fără fabrici, fără zone industriale, fără tineri plecați la muncă în lume, fără locuri de muncă, cu alimente de primă necesitate importate la prețuri duble, cu aceiași politicieni de 25 de ani care își aplică "marile" proiecte.

Cristina a participat și la o pomană. A fost surprinsă, fiindcă acum se organizează la restaurant. Acasă a început să nu mai fie acasă. A început să se simtă străină și neînțeleasă. Poate că e o schimbare neașteptată care a ajutat-o să se integreze perfect într-o altă societate, relatează gazetaromaneasca.com