CSAT a analizat și aprobat marți retragerea din Afganistan, începând cu 1 mai, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliția internațională.
”Redislocarea va fi etapizată și se va derula pe parcursul următoarelor luni. România va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021. Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Zeci de botoșăneni se află printre militarii români dislocați în Afganistan, România fiind constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan.
Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.
Aliații din cadrul NATO au decis pe 14 aprilie să înceapă retragerea forțelor lor angajate în misiunea din Afganistan de la 1 mai pentru a o finaliza "în câteva luni", după ce președintele SUA Joe Biden a anunțat retragerea trupelor americane până la 11 septembrie.
27 de militari de elită ai Armatei române au murit în Afganistan.