Românca agresată la metroul din Roma a murit

Românca agresată la metroul din Roma a murit

 Maricica H?h?ianu  realitatea.net

Românca agresată la metroul din Roma de un tânăr italian a decedat vineri seară, anunţă Alessandro Di Giovanni, avocatul familiei româncei, informează site-ul TGcom. "Maricica Hăhăianu a fost deconectată de la aparate, fiind constatat decesul", a declarat Alessandro Di Giovanni.

Vineri dimineaţă, medicii italieni anunţaseră că românca în vârstă de 32 de ani intrase în comă ireversibilă, având "edem cerebral grav". "Comparativ cu ziua de joi, starea pacientei s-a înrăutăţit simţitor. Encefalograma arată că nu există activitate cerebrală. Urmează să fie activată comisia pentru constatarea morţii cerebrale", comunicase Spitalul Casilino din Roma, conform Realitatea.net.

Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută de un italian de 20 de ani, pe 8 octombrie, în staţia de metrou Anagnina (Roma), după o discuţie mai aprinsă care avusese loc între cei doi. La un moment dat, discuţia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut şi s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Miercuri, românca ieşise din comă, dar starea ei era în continuare foarte gravă.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, efectuat vineri o vizită la spitalul unde se afla în comă românca agresată, cerând transferul suspectului la închisoare, dat fiind că în prezent este în arest la domiciliu. Acum, tânărul italian va fi acuzat de omor. "Nu pot să nu le cer procurorilor ca acest asasin să nu fie transferat la închisoare", dat fiind că acum se află în arest la domiciliu, declarase Gianni Alemanno în cursul vizitei.

Familia agresorului Alessio Burtone a trimis o scrisoare rudelor româncei, în care a prezentat scuze. "Scuzele sunt mereu un lucru pozitiv, care sigur va fi luat în considerare de judecători, dar împotriva agresorului sunt alte lucruri, pentru că şi alte dăţi a fost implicat în astfel de cazuri", a precizat primarul Romei.

Alemanno este de părere că agresiunea împotriva româncei nu are un caracter rasist. "M-am întâlnit cu ambasadorul şi consulul României şi mi-au confirmat opinia că nu pare să fie vorba de intoleranţă, ci este o crimă", a declarat primarul, citat de site-ul agenţiei APcom.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...