Roma pustiită de cutremur: locuitorii fug din oraş pe 11 mai
Stiri Botosani Tuesday, 10 May 2011 ActualitateDe luni de zile internetul italian fierbe de grija cutremurului devastator de care astronomul Raffaele Bendandi a zis că va să vină pe 11 mai. Bendandi, care a murit în 1979 la vârsta de 86 de ani, a prezis printre altele cutremurul din 1923 din regiunea adriatică. Chiar dacă a greşit data cu două zile, ziarul "Corriere della Sera" tot a titrat pe prima pagină despre el: "Omul care a prezis cutremurele". Bendandi, care a şi fost decorat de dictatorul fascist Benito Mussolini, avea teoria conform căreia cutremurele sunt rezultatul unor mişcări combinate ale planetelor, lunii şi soarelui şi, de aceea, sunt perfect predictibile, informează Reuters.
Preşedintele asociaţiei dedicate lui Bendandi, în arhivele căreia se găsesc şi manuscrisele acestuia, afirmă că Bendandi nu a prezis nici un cutremur pentru 11 mai, dar nici spusele lui nu au contat. Locuitorii Romei tot părăsesc oraşul şi una din explicaţiile pentru panica ce i-a cuprins poate fi şi amintirea încă vie a cutremurului din 2009 de la L`Aquila, în urma căruia au murit 300 de oameni şi care s-a simţit până la Roma. La vremea aceea, un om de ştiinţă, Giampaolo Giuliani, a încercat să avertizeze cu câteva zile înainte populaţia de ce va urma, chiar dacă nu a nimerit cu exactitate locaţia cutremurului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan, întrebat dacă se simte în siguranță în România ca urmare a incidentelor cu drone: ”Progresăm, învățăm, nu suntem perfecți!”
Președintele României, Nicușor Dan, a răspuns unor întrebări în timpul participării sale la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Nicușor Dan a fost întrebat da...
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat pe contract de drepturi de autor. Actele care îți sunt necesare!
Mii de români lucrează în domenii creative, de la jurnaliști și scriitori, până la programatori, designeri și traducători, în baza unor contracte de drepturi de autor. Ac...
Principesa Sofia a vizitat un centru din Dorohoi destinat familiilor și copiilor cu dizabilități!
În după-amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie, Principesa Sofia, cea de a patra fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ena a României, s-a aflat în municipiul Dorohoi, din județul B...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.10 secunde