Fosta conducere a societății Parc Industrial, aflată în subordinea Consiliului Județean, ar putea da socoteală în instanță pentru sume care au fost cheltuite nejustificat în perioada în care societatea a desfășurat activitate.
În urma unui control recent al inspectorilor Curții de Conturi s-a concluzionat că s-a făcut risipă de bani publici, în acest moment raportul fiind în analiză la Consiliul Județean, reprezentanții instituției urmând a decide dacă îl contestă sau nu.
Administratorul public al județului, Radu Judele, a declarat că în cazul în care în urma analizării raportului reprezentanții Consiliul Județean vor împărtăși același punct de vedere cu inspectorii Curții de Conturi, atunci se va cere atragerea răspunderii materiale în instanță a fostei conduceri de la Parc Industrial.
Sumele considerate ca fiind cheltuite nejustificat de către cei de la Curtea de Conturi se ridică la câteva zeci de milioane de lei vechi.
“Suntem în faza de răspuns la niște solicitări pe care le avem din partea Curții de Conturi. Practic, vom avea și pe societatea aceasta cam aceleași probleme pe care le-am avut și cu Eco-Sal. Sunt și acolo niște probleme, cheltuieli considerate de auditori neeconomicoase la această societate, în toată perioada ei de funcționare. E vorba de cheltuieli de deplasare, cheltuieli cu combustibilul, cheltuieli cu birotică, papetărie. Suntem în perioada în care putem face contestație și analizăm dacă cele scrise de auditori sunt corecte și din punctul nostru de vedere. Dacă va fi așa, probabil vom asista la ședința de Consiliu Județean din luna ianuarie la un proiect de hotărâre similiar cu cel de la Eco-Sal, privind atragerea răspunderii persoanelor de acolo pe sumele discutate, e vorba și de director și de Consiliul de Administrație", a precizat Radu Judele.
Risipă de bani publici la societatea Parc Industrial!
Claudia Luca Wednesday, 23 December 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.82 secunde