Ridicat de mascați și băgat în Penitenciarul Botoșani după ce a obligat o minoră însărcinată să se prostitueze

Copila provine dintr-o familie cu probleme, fiind crescută doar de mamă și îi avea în grijă și pe cei patru frați mai mici.

Individul a primit o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani și 6 luni, acesta fiind introdus într-o celulă a Penitenciarului Botoșani.

Luni după-amiază, în jurul orei 18.00, la Dispeceratul IPJ Suceava s-a primit mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Suceava, prin care J. Constantin, un bărbat de 51 ani, domiciliat în comuna Arbore, a fost condamnat la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de minori”.

 

În baza mandatului, bărbatul a fost identificat și ridicat de mascați pentru ca apoi să fie trimis sub escortă la Penitenciarul Botoșani, acolo unde își va ispăși pedeapsa.

Juravle este acuzat, că împreună cu doi soți, din comuna Comănești, în cursul anului 2016, a racolat și obligat o adolescentă în vârstă de 16 ani, care era însărcinată la vremea respectivă, să se prostitueze.

Copila a fost traficată pe sume între 100 și 300 de lei, spun procurorii. Ea provine dintr-o familie cu probleme, fiind crescută doar de mamă și îi avea în grijă și pe cei patru frați mai mici.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...