(A) Slujbă de hram la locul natal al sfântului Ioan Iacob Românul

Ţinutul Botoşanilor, cu dealuri domoale alintate din belşug de soare şi cu cernoziomul negru care străluceşte după fiecare ploaie, cu Prutul cel tăcut care străbate întreaga latură estică a judeţului, a fost, este şi va fi un loc cu o bogată inspiraţie. Aici, pe aceste meleaguri s-au plămădit şi au răsărit un număr de peste 260 de importante personalităţi culturale şi spirituale ale neamului românesc.

Dintre valorile spirituale care au odrăslit din acest binecuvântat pământ, cinstea cea mai mare ne-o face Luceafărul cel luminos, din Crăinicenii Dorohoiului de altă dată, astăzi Horodiştea Botoşanilor, Sf. Cuv. Ioan Iacob-Românul, care este pururea rugător în ceruri pentru mântuirea noastră.

 

În locul unde el a văzut lumina acestei lumi, începând cu anul 2018 a luat fiinţă un schit de maici care se străduiesc neâncetat să menţină flacăra credinţei aprinsă şi să-şi cinstească ocrotitorul după cuviinţă, mai ales în ziua prăznuirii sale – 5 august.
Anul acesta, invitatul de onoare şi delegatul Î.P.S. Părinte Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va fi Î.P.S. Părinte Serafim Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

La acest moment duhovnicesc, cu nespusă bucurie sunt invitaţi toţi binecredincioşii creştini iubitori de frumos şi de adevăr, pentru a-i aduce împreună prinos de mulţumire şi cinstire acestui mare sfânt cuvios prin sfintele slujbe care se vor săvârşi începând, din data de 4 august între orele 18ºº - 22ºº cu Privegherea alcătuită din Vecernie cu Litie urmată de Utrenie, iar pe 5 august de la ora 7ºº slujba ceasurilor şi Acatistul Sfântului Ioan Hozevitul, în continuarea cărora, de la ora 9ºº Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească.
    
Vă aşteptăm cu mult drag,

STAREŢĂ
Stavrofora Mariami Tunza

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

Tuesday, 20 October 2026

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

Tuesday, 20 October 2026

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

Tuesday, 20 October 2026

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...