Rezultatul concursului de la Filarmonică, contestat!
Stiri Botosani Friday, 28 February 2014 ActualitateDupă susţinerea celor două probe de concurs, Mihai Sârbu a obţinut cel mai mare punctaj. La evaluarea proiectului de management, Sârbu a fost notat cu 8,58, iar la interviu şi susţinerea proiectului a primit nota 8,78.
Contracandidatul său, Daniel Constantin Boghian, a obţinut la prima probă nota 8,07, iar la susţinerea proiectului de management şi la interviu a fost notat cu 7,07.
Boghian a depus contestaţia în cursul zilei de miercuri, acesta contestând notele pe care le-a primit la cele două probe.
Din comisia de contestaţii fac parte consilierul local Stelian Pleşca, Ioan Bojin - manager Filarmonica Sibiu, Liviu Mateş - manager Filarmonica Braşov, Nicolae Brânduş - profesor universitar, conducător de doctorat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Cătălin Opriţoiu - manager al Orchestrei Simfonice Bucureşti.
Rezultatul final, după soluţionarea contestaţiilor, se va da marţi.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!
Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României. "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...
Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat
Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...
Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți
De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.48 secunde