Revolver găsit de polițiștii de frontieră botoșăneni în bagajul unui ucrainean!

Bărbatul de cetățenie ucraineană le-a declarat polițiștilor că a uitat pistolul în bagaj, dar fără intenția de a intra cu el în țară.

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț au depistat un cetăţean ucrainean care a încercat să introducă în țară un revolver, fără documente în conformitate cu legislația română.

În cursul zilei de 7 octombrie, în jurul orei 17:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în țară, un cetățean ucrainean în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

 

La controlul de frontieră, oamenii legii au descoperit în bagajele șoferului, un pistol tip revolver, calibru 4 mm inscripționat ZBROIA, precum și 7 cartușe și 2 tuburi pentru care cetățeanul nu deținea documente în conformitate cu legislația română.

Bărbatul a declarat că a cumpărat pistolul legal, are documente în Ucraina pentru acesta, și l-a uitat în bagaj fără intenția de a trece cu el în România.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...