Reuniune de proiect multilateral Comenius la Liceul Teoretic "Grigore Antipa" Botoşani

În perioada 23-27 Septembrie 2013, Liceul Teoretic "Grigore Antipa" din Botosani este gazda celei de-a cincea reuniuni din cadrul proiectului de parteneriat multilateral Comenius "Natural Beauties of European Countries", care se desfăşoară între 1 august 2012 şi 31 iulie 2014. Întâlnirea marchează începutul celui de-al doilea an de colaborare şi a reunit 7 din cei 8 parteneri din proiect, echipe de profesori şi elevi din Italia, Turcia, Grecia, Slovacia, Polonia, Cehia şi România, lipsind Ungaria din motive obiective.

Pe parcursul celor doi ani, toţi partenerii vor colabora în scopul realizării unui scop comun pentru elevi, și anume conștientizarea diferitelor culturi și tradiții europene, inclusiv cunoașterea frumuseților naturale, istorice și arheologice.
Limba comună de comunicare la nivel de parteneriat este engleza, iar activităţile din proiect vor fi implementate în cadrul orelor de limba engleză, istorie, cultură civică, geografie, ecologie, TIC, estetică și limbile materne.

Prima zi a reuniunii a constat în activităţi desfăşurate în şcoala – gazdă, în debutul cărora au participat prof. Mihaela Huncă, inspector şcolar general IŞJ, prof. Rodica Mighiu, inspector responsabil cu proiecte şi programe comunitare, precum şi prefect Costică Macaleţi. Aceştia au salutat implicarea Liceului Teoretic "Grigore Antipa" în proiectele europene şi au făcut cunoştinţă cu echipele de proiect din ţările participante. Partenerii au  aflat detalii despre specificul şcolii, materiile studiate, sistemul de notare. A urmat o sesiune de prezentări pe tema Frumuseţile naturale ale ţării mele, iar în decursul unei ore profesori şi elevi deopotrivă au călătorit  prin însoritele insule greceşti, muntele Athos, Pamukkale, Cappadocia, munţii Tatra, ori prin Carpaţii româneşti. După-amiază întreaga delegaţie a onorat invitaţia domnului Costică Macaleţi de a vizita instituţia prefecturii, ocazie cu care partenerii de peste hotare au primit informaţii detaliate despre judeţ şi au prezentat specificul şcolii pe care o reprezintă, precum şi specificul sistemului educaţional din fiecare ţară participantă în parte.
   
O altă vizită de lucru a avut loc la Primăria Botoşani, delegaţia fiind întâmpinată de d-na viceprimar Cătălina Lupaşcu şi, de asemeni, de   viceprimar Cosmin Andrei. Dialogul a fost foarte constructiv, invitaţii de peste hotare lansând întrebări autorităţilor şi identificând asemănări cu propria ţară în ceea ce priveşte problema şomajului, situaţia economică sau serviciile de protecţie socială. Ziua de lucru s-a încheiat cu turul centrului vechi al Botoşaniului.

Miercuri, 25 septembrie, activitatea a fost organizată pe două ateliere, unul de pictură pe sticlă  şi unul de gravură, intitulate "Frumuseţile naturale ale României". Sub îndrumarea prof. de desen Diana Prescorniţă, în primul atelier  participanţii au creat motive decorative de inspiraţie vegetală, şi anume flori protejate din România, punând în valoare tehnica folosită în mănăstirile din Transilvania pentru pictura icoanelor în stil bizantin. În atelierul de gravură a fost ilustrată frumuseţea naturală şi arhitectonică a României, utilizând tehnica monotipiei pe suport de aluminiu vopsit. Au fost create, de asemeni, rame fotografice, folosind materiale reciclabile. Activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu asociaţia ASEF.  

Participanţii au avut oportunitatea de a-şi folosi imaginația şi  abilitățile artistice, promovând astfel patrimoniul natural naţional la nivel european şi încurajând studiul aspectelor geografice şi istorice, inclusiv a tradiţiilor, culturii şi a obiceiurilor.
 
Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.

Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine. (Echipa de proiect)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea Albă a Galeriilor 2026 ajunge la Botoșani!

astăzi, 15:04

De la arta naivă la fotografie, de la pictură și grafică la sculptură, instalație și literatură, NAG Botoșani propune un traseu prin spațiile în care arta se produce, se păstrează ș...

Decizie DEFINITIVĂ: Botoșăneanul care și-a omorât iubita însărcinată își petrece restul vieții în închisoare!

astăzi, 14:01

Judecătorii Curții de Apel Iași au pronunțat, la 24 septembrie 2026, hotărârea definitivă în dosarul crimei de la Scobinți, respingând apelul formulat de botoșăneaul de 45 d...

Exercițiu internațional de amploare în județul Suceava!

astăzi, 13:13

La exercițiu vor lua parte aproximativ 400 de participanți. Operațiunile vor include misiuni de salvare din apă cu bărci, utilizarea pompelor de mare capacitate, proceduri de decontaminare È...