Reţete naturiste pentru combaterea respiraţiei urât mirositoare

Halena (respiraţia urât mirositoare) poate fi combătută cu succes prin intermediul preparatelor fitoterapeutice.

Iată câteva reţete recomandate pentru această afecţiune.

Pentru uz intern:

Amestec de plante:- fructe de chimion (20 g);- frunze de eucalipt (20 g);- fructe de fenicul (20 g);- frunze de dafin (20 g);- frunze de mentă (30 g);- fructe de anason (30 g).

MACERAT: din tot amestecul, uscat şi măcinat, ţinut timp de 10 zile într-un litru de vin roşu şi 200 ml de alcool de 70 de grade. Se strecoară şi se beau 3 păhărele pe zi.

Amestec de plante:- fructe de anason (30 g);- frunze de salvie (20 g);- herba de cimbru de cultură (20 g).

DECOCT: din tot amestecul, uscat şi măcinat, la 500 ml de vin; se fierbe 10 minute, se infuzează 10-15 minute, se strecoară şi se bea prin înghiţituri rare.

Pentru uz extern:

Nuc:

DECOCT: din 3 linguri de frunze, uscate şi mărunţite, la 250 ml de apă rece; se fierbe 5 minute, se strecoară şI se face gargară de mai multe ori pe zi, din care una seara înainte de culcare.

Rozmarin:

DECOCT: dintr-o lingură de frunze, uscate şi mărunţite, la 250 ml de apă rece; se fierbe 5 minute, se strecoară şi se foloseşte pentru clătirea gurii după fiecare masă.

Cimbrişor:

DECOCT: din 2 linguri de herba, uscată şi mărunţită la 250 ml de apă rece; se fierbe 5-10 minute, se lasă vasul acoperit pentru infuzare timp de 15 minute, se strecoară şi se foloseşte pentru clătirea gurii după fiecare masă.

Amestec de plante:- flori de coada-şoricelului (15 g);- rizomi de obligeană (10 g);- flori de muşeţel (10 g);- fructe de schinduf (10 g).

INFUZIE: dintr-o lingură de amestec, uscat şi măcinat, la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară şi se foloseşte pentru gargară sau clătirea gurii după fiecare masă.

Amestec de plante:- fructe de ienupăr (10 g);- frunze de roiniţă (10 g);- frunze de mentă (10 g);- frunze de pătrunjel (10 g).

INFUZIE: dintr-o lingură de amestec, uscat şi măcinat la 250 ml de apă clocotită; se infuzează, acoperit, 15 minute, se strecoară şi se foloseşte la clătirea gurii după fiecare masă.

Amestec de plante:- flori de muşeţel (10 g);- fructe de anason (10 g);- rădăcini de sclipeţi (15 g);- frunze de salvie (15 g).

DECOCT: dintr-o lingură de amestec, uscat şi măcinat la 250 ml de apă rece; se fierbe 5 minute, se strecoară şi se foloseşte la clătirea gurii după fiecare masă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

astăzi, 20:03

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...