Reprezentanții sindicatelor din Educație condamnă actele de violență din școli

Iuliana Nacu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, susține că, în astfel de cazuri, înaintea luării unei decizii trebuie ascultate toate părțile implicate, pentru a se putea lua decizia corectă.

Ultimele cazuri de violență în școli ajunse în atenția Inspectoratului Școlar Județean Botoșani sunt la Școala din Lunca, unde un profesor de matematică este acuzat că a lovit cu palma peste față o elevă de casa a VI-a, care nu a știut să rezolve o ecuație, și la Liceul Tehnologic Plopenii Mari.

"Evident că poziția sindicală nu poate fi pentru violență școlară. Pe de altă parte, trebuie ascultate toate părțile implicate, pentru a vedea care este situația reală. Întotdeauna trebuie făcut așa, pentru că de multe ori putem trage concluzii eronate. Există foarte multe cazuri în care declarațiile sunt inexacte. Dacă se cer măsuri pe care nu le poate lua unitatea școlară, din punct de vedere juridic, se ajunge la Inspectoratul Școlar", a spus Iuliana Nacu.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jaf la Muzeul Louvre din Paris. Hoții au reușit să fugă cu bijuterii de mare valoare. Cel mai vizitat obiectiv turistic din lume a fost închis!

astăzi, 15:15

Mai multe bijuterii au fost sustrase duminică dimineață din Muzeul Louvre din Paris, în cadrul unui 'jaf' comis de răufăcători care au reușit să fugă, au anunțat Mini...

Angelo Segall: Admiterea la liceu în Botoșaniul anilor ’50: între exigență, emoție și ideologie

astăzi, 13:54

Pe fondul dezbaterilor tot mai aprinse despre starea sistemului de educație din România, profesorul Angelo Segall, botoșănean stabilit în Canada, aduce în atenție o mărturie rar...

Acțiune de amploare a polițiștilor botoșăneni: Peste 700 de persoane legitimate!

astăzi, 13:43

În noaptea de 18 spre 19 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști rutieri, de investigații criminale, luptători ai Serviciului pen...