Moșteanu liniștește lumea, după fiascoul mobilizării. „Nu merge nimeni la război!”

Ionuț Moșteanu mai punctează că „Ne pregătim să fim mai puternici, mai organizați!”

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a arătat într-o postare pe Facebook că a stat vineri de vorbă cu oamenii, rezerviștii din zona București-Ilfov care s-au prezentat la poligon. „Sunt foști militari, mecanici, ingineri, profesori, oameni care au venit pentru o zi să își facă datoria față de țară. Le-am mulțumit pentru spiritul civic și pentru normalitatea cu care au privit aceste exerciții”, a arătat șeful MApN.

Ministrul face precizări privind exercițiile de mobilizare și anunță clar că țara noastră nu va intra în război.

 

„Exercițiile de mobilizare au loc în fiecare an, în multe din județele țării. Anul acesta au fost în Teleorman, Giurgiu, Olt, Sibiu, Mureș, acum la București. La anul vor avea loc în alte 8-9 județe. Aceste exerciții sunt parte din pregătirea firească a armate moderne. Nu ne pregătim de război. Ne pregătim, pe timp de pace, să fim mai organizați, mai eficienți”, spune Moșteanu.

În același timp, ministrul recunoaște că au fost și erori strecurate în ceea ce privește organizarea exercițiilor de mobilizare, scrie Gândul.ro.

„Da, au fost și greșeli. Acestea au fost cazuri particulare. Timpi de așteptare prea mari, probleme logistice. Într-un astfel de exercițiu sunt implicate mai multe instituții ale statului, cu atribuții pe zona de apărare, ordine publică și securitate. Dau un exemplu: Ministerul Apărării a realizat trierea, pregătirea, în interiorul cazarmelor. Cozile care au circulat pe internet și la televiziuni nu au fost la Ministerul Apărării. În unitățile MApN, oamenii au primit tot echipamentul și exercițiile s-au desfășurat conform planului”, mai spune ministrul.

Ionuț Moșteanu mai anunță că săptămâna viitoare, Statul Major al Apărării va prezenta analiza completă a exercițiului, cu măsuri concrete. „Exercițiile există tocmai pentru a învăța și pentru a deveni mai buni”.

România nu intră în război

Ministrul USR mai punctează că „România nu se pregătește de război. Ne pregătim să fim mai puternici, mai organizați.”

De aceea, este rușinos modul în care unii politicieni, în care „influenceri” au răspândit fake news-uri, multe din ele scrise direct din laboratoarele Kremlinului”.

„Fac un apel la acești oameni: Nu mai răspândiți, cu bună știință, așa zise „informații” care leagă exercițiile rezerviștilor de minciuni menite să inducă panica în populație. Nimeni nu e trimis la război. România nu se pregătește de niciun conflict”, mai anunță Moșteanu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Dorohoi și Botoșani puteau să nu fie astăzi pe harta României dacă ocupanții n-ar fi fost opriți la Herța!”

astăzi, 09:38

O troiță la intrarea în Herța stă mărturie că și oamenii obișnuiți pot schimba istoria. Troița amintește celor care respectă adevărul istoric cum s-au bătut stâlpii de hotar ...

Mesajul unui director de liceu din Botoșani, recompensat cu un premiu de 5.000 de lei!

astăzi, 08:57

Premiile recompensează școli care, deși nu au urcat pe podiumul clasamentului național, demonstrează zi de zi că educația poate schimba destine. După desemnarea câștigătorilor prime...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (418)

astăzi, 08:29

„SCÂRȚ” NR. 34 Orice revistă este o formă de normalitate în cultură. O astfel de publicație este și „SCÂRȚ”. Cu o redacție dedicată scopului propu...