Replici dure între prefectul Sorin Cornilă și Doina Federovici pe tema Nova Apaserv. „Ați venit după doi ani jumătate în al doilea CJSU”/„Dumneavoastră m-ați dat afară” (video)

Întâlnirea de vineri dimineață în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) s-a lăsat cu replici acide și o situație tensionată între prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, și președintele în funcție al Consiliului Județețean (CJ) din Botoșani, Doina Federovici.

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani și Doina Federovici, președintele în funcție al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, și-au aruncat cuvinte și acuze grele.

Pierderi de apă de 70% în județul Botoșani

Totul a pornit de la pierderile de apă suferite de compania Nova Apaserv și metoda prin care ar putea să recupereze. Managerul Nova Apaserv, Liviu Ștefan, a declarat că pierderile sunt în procent de 70% și ar putea fi reglate doar cu sume mari de bani.

Între 65 – 70% avem pierderi din apa pe care o contractăm. Pierderile sunt mari și pot fi reglate doar cu bani, bani mulți”, a declarat Liviu Ștefan, managerul Nova Apaserv.

Pe lângă asta, șeful companiei de apă spune că în zona Flămânziului muncitorii trebuie să patruleze în teren, deoarece lacătele de la căminele de apă sunt găsite rupte. De aici prefectul Sorin Cornilă bănuiește că s-ar fura apă.

De aici înțeleg suspiciunea că s-ar fura apă. Domnul inspector șef de la IPJ a întrebat data trecută câte dosare s-au deschis pe situații de furt persoane fizice sau juridice în ultimii doi ani de zile. Ce facem în sensul ăsta? Pentru că în felul acesta vom sta și vom striga hoții. Câte dosare ați făcut? Câte sesizări?”, a intervenit prefectul Sorin Cornilă.

La acest aspect managerul Nova Apaserv a avut un răspuns evaziv, arătând că nu este sigur de sesizările făcute la Poliție de-a lungul anilor.

Ceartă la cuțite între prefectul Sorin Cornilă și Doina Federovici

Spiritele au început să se inflameze în ședința CJSU. Prefectul Sorin Cornilă a izbucnit și a pus punctul pe „i”, spunând că cineva trebuie să plătească pentru situația operatorului de apă din ziua de astăzi.

Cine va plăti pentru situația operatorului de apă de astăzi? Trebuie să plătească cineva. Suntem în democrație, suntem liberi, putem interveni. Am avut administrație, avem administrație. De doi ani de zile tot spun și dacă spun cuiva ceva interpretează că este politic, dar nu este nimic politic. Trebuie să facem ceva pentru a găsi un drum acestui operator de apă. O să ajungem ca fosta Termica. Pe mine nu mă interesează altceva decât să văd negru pe alb că aici suntem, să recunoaștem”, a declarat Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.

Auzind acestea, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care a fost prezentă la această ședință a CJSU în locul lui Dorin Birta, cel care participa de obicei, a intervenit spunând că „operatorul de apă nu mai este în situația din 2020 cu toate conturile blocate.

Cu o notă ironică, prefectul Sorin Cornilă întreabă dacă este „într-o situație bună.”

Discuția dintre trimisul Guvernului în teritoriu și șefa județului nu s-a încheiat aici. Prefectul i-a transmis că se bucură că după doi ani jumătate participă și ea la al doilea CJSU.

„Mă bucur că ați venit după doi ani jumătate în al doilea CJSU. Serios, chiar mă bucur că ați venit. Nu vă spun cu răutate. Oamenii de aici știu că eu nu am acționat politic și eu nu fac politică”, a spus Sorin Cornilă.

Doina Federovici îi răspunde prefectului că, de fapt el ar fi dat-o afară din CJSU.

Nu eu am ieșit din CJSU, ci dumneavoastră m-ați dat afară. O să vă arăt mesajul. Punct”, a încheiat Doina Federovici. Pe lângă asta, președintele CJ spune că există un vicepreședinte care răspunde de compania de apă.

Mai mult decât atât, trimisul Guvernului în teritoriu o acuză pe Doina Federovici că nu a făcut nimic în patru ani de zile pentru a sprijini operatorul de apă.

Eu nu discut cu niciun vicepreședinte, eu discut cu președintele Consiliului Județean. Pe mine mă interesează în patru ani de zile ce ați făcut, cum ați sprijinit operatorul de apă. Nu ați făcut nimic pentru operatorul de apă. De doi ani de zile spun lucrul ăsta, este poziția mea. De asta am ajuns astăzi aici. De asta analizez oportunitatea de a institui stare de alertă, nu pentru mine, ci pentru a ajuta cetățenii județului Botoșani să aibă apă la robinete. Situația este peste limită și cine va răspunde pentru asta? Eu nu pot să înțeleg cum toate județe din țară au reușit să semneze contractul la POIM și noi nu?”, a adăugat prefectul Sorin Cornilă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Pacienții care nu vor mai sta pe o listă de așteptare, anunțul șefei CAS Botoșani! „Au fost foarte multe controverse” (video)

astăzi, 12:13

Alina Mustiață, directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) din Botoșani, anunță faptul că a fost pus în aplicare din acest an Planul Național de Cancer. În cadrul acestui pl...

Botoșaniul are o nouă stație de monitorizare a calității aerului! (video)

astăzi, 11:00

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural aferentă lunii septembrie, Daniela Mihalache din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani a anunțat faptul că municipiul Botoșa...

Noul prefect de Botoșani despre șeful IPJ: „Nu am niciun motiv să îi cer demisia” (video)

Thursday, 26 September 2024

Dan Nechifor, trimisul Guvernului în teritoriu, a fost întrebat ce părere are despre colaborarea cu șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, cms. șef Tudor Cost&...