Reluarea proiectelor POSDRU în învăţământul botoşănean, salutată de prefectul Costică Macaleţi

Un număr impresionant dse cadre didactice şi elevi din nouă judeţe ale ţării, dar şi din Republica Moldova, au participat sâmbătă dimineaţă la deschiderea oficială a unui simpozion ce face parte dintr-un proiect POSDRU implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

Musafirii, sosiţi la Botoşani încă de vineri, vor asista timp de două zile la sesiuni de lucrări axate pe competenţe şi certificare IT, managementul situaţiilor de criză sau metode moderne pentru procesul de învăţare.

Prezent la deschidere, prefectul judeţului Botoşani a urat bun venit musafirilor, invitându-i să nu plece din judeţul Botoşani fără să viziteze locurile marcate de marile personalităţi născute pe aceste meleaguri.

Iată că folosim fonduri europene pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului românesc, pentru implementarea metodelor moderne de lucru, pentru un proces didactic cu rezultate superioare, adaptat, în cele din urmă, cerinţelor europene. Salut organizarea unui eveniment ca acesta, cu atât mai mult cu cât simpozionul este parte dintr-un proiect ce se regăseşte în obiectivele generale ale programului de guvernare actual, în ceea ce priveşte educaţia., a mai adăugat prefectul Costică Macaleţi.

Simpozionul se desfăşoară odată cu lucrările Conferinţei Regionale a reprezentanţilor Consiliilor Judeţene ale Elevilor, Regiunea Nord-Est, în cadrul căreia se vor desfăşura şi alegerile pentru Biroul Executiv al Consiliului Regional al Elevilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Municipiul Suceava devine Capitala Tineretului din România în anul 2028!

astăzi, 14:25

Municipiul Suceava a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România pentru anul 2028, în urma unei ediții care a adus în competiție un număr record de 10 orașe. An...

Ai cumpărat un apartament cu balconul deja închis. Cine răspunde?

astăzi, 14:08

Balconul a fost închis de un fost proprietar, poate chiar cu 30 sau 40 de ani în urmă. Noul proprietar poate fi amendat? Poate fi obligat să desființeze lucrarea? Și cum se stabilește...

Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești?

astăzi, 13:41

Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte mari, potrivit ultimului raport publicat de A...